Un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs sâmbătă după-amiază, în localitatea Corocăiești, comuna Verești. Acesta era pasager într-o autoutilitară care a părăsit șoseaua și a lovit mai multe obstacole.
Accidentul s-a produs în jurul orei 14:20, pe DC 66. Un șofer de 66 de ani conducea o autoutilitară Volkswagen din direcția Bursuceni către Verești, când a pierdut controlul asupra direcției de mers.
Vehiculul a părăsit partea carosabilă prin stânga, a lovit un cap de pod, apoi poarta de acces în curtea unui imobil și un stâlp metalic.
În urma impactului, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta față, un bărbat de 74 de ani din municipiul Suceava, a fost rănit. Acesta a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava.
Medicii au stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral minor și contuzie la nivelul coloanei dorsale. Bărbatul a fost încadrat ca rănit ușor.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


