Tărâmul Crăciunului se mută la Patinoar: Sucevenii vor avea un nou spațiu festiv de sărbători pe strada Universității

Sucevenii vor avea parte de un nou târg dedicat sărbătorilor de iarnă. Intitulat „La Tărâm”, evenimentul este propus pentru zona parc-patinoar de pe strada Universității și ar urma să fie deschis publicului începând cu 28 noiembrie 2026.

Proiectul de asociere dintre Primăria Suceava și societatea Uniinstal SRL va fi supus votului Consiliului Local în ședința programată pentru 6 noiembrie. Inițiativa aparține primarului Vasile Rîmbu și a pornit de la solicitarea transmisă de firma suceveană pe 28 octombrie.

Pentru amenajarea târgului, municipalitatea va pune la dispoziție un teren de 2.426 de metri pătrați, aflat în domeniul public, în zona parcului și a patinoarului de pe strada Universității.

În cadrul parteneriatului, Uniinstal SRL își asumă proiectarea, amenajarea și finanțarea integrală a întregului spațiu. Planul include căsuțe în care vizitatorii vor putea cumpăra preparate tradiționale, dulciuri și băuturi calde, un bar amenajat în stil rustic, denumit „Hambar Bar”, un decor special pentru fotografii și Căsuța lui Moș Crăciun.

Organizatorii propun și amenajarea unor spații interactive în care copiii vor putea participa la ateliere de creație și vor realiza decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă.

Potrivit calendarului prezentat în documentație, montarea și amenajarea căsuțelor se vor desfășura între 1 și 27 noiembrie, iar inaugurarea este programată pentru 28 noiembrie. Perioada contractuală se încheie la 15 februarie 2027, însă organizarea evenimentului ar putea continua și după această dată, dacă există interes din partea publicului și ambele părți sunt de acord.

Aprobarea asocierii depinde de votul consilierilor locali din ședința de vineri, 6 noiembrie.