Consiliul de Administrație al ACET revine la vechea formulă și poate schimba directorul general, după ce Tribunalul a suspendat noile numiri

Tribunalul Suceava a admis cererea de ordonanță președințială formulată de orașul Solca, Județul Suceava, Municipiul Fălticeni, în dosarul nr. 4988/86/2026, având ca miză schimbarea, la cererea mun. Suceava, a conducerii ACET.

Acțiunile judiciare care au stat la baza acestui demers pentru oprirea abuzului au fost inițiate și de această dată de Traian Andronachi, actualul prefect al județului Suceava, în perioada în care avesta exercita profesia de avocat. După suspendarea sa din avocatură, reprezentarea Orașului Solca a fost preluată de avocatul Antemie Ioan, care a susținut cauza în fața instanței.

Tribunalul a suspendat integral hotărârile Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 26, 27, 28 și 29 din 19 octombrie 2026, precum și art. 2 din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare nr. 32 din aceeași dată, până la soluționarea definitivă a acțiunii principale.

Hotărârea este executorie de la pronunțare. ACET, prin Consiliul de Administrație și celelalte organe de conducere competente, au obligația să respecte dispozitivul și să pună în aplicare de îndată prevedereile minutei executorii.

Concret, efectele asupra Consiliului de Administrație sunt următoarele:

– Irina Jităreanu și Sergiu Horobeț nu mai pot exercita, pe durata suspendării, mandatele de administratori primite prin hotărârile nr. 27 și 28 din 19 octombrie.
– Anda-Violeta Rață și Dan Merchea își pot relua exercitarea mandatelor anterioare, în limitele duratei acestora, deoarece instanța a suspendat hotărârea nr. 26, prin care fuseseră revocați.

Este suspendată și hotărârea nr. 29 privind noua componență a Consiliului de Administrație. Totodată, este blocată aplicarea art. 2 din hotărârea nr. 32, prin care se ratifica modificarea actului constitutiv referitoare la rolul AJAC în propunerea administratorilor.

Soluția nu stabilește revenirea automată a lui Ercse Lajos-Lorand și a lui Andrei George Păduraru în CA. Mandatele lor, întemeiate pe Hotărârea nr. 18, fac obiectul unui litigiu separat.

În urma acestei hotărâri însă, Consiliul de Administrație, în componența rezultată din aplicarea soluției instanței, poate decide revocarea actualului director general și numirea din nou a lui Ercse Lajos-Lorand, dacă apreciază măsura oportună pentru societate. Este necesară o decizie distinctă a CA, cu respectarea regulilor de convocare, cvorum și vot, a contractului de mandat și a condițiilor și procedurii legale de numire.

Instanța a admis și cererea proprie conexată a AJAC, precum și intervenția acesteia în sprijinul reclamanților. A respins toage excepțiile invocate împotriva cererilor și intervențiile formulate în sprijinul ACET de municipiile Suceava și Rădăuți.

Soluția poate fi atacată cu apel în cinci zile de la pronunțare însă acesta nu suspendă nici executarea și nici efectele ei.

Admiterea înseamnă că instanța a acordat protecția provizorie solicitată și a oprit efectele nelegale ale actelor contestate.