Când credeam că transparența și „oamenii noi în politică” sunt literă de lege pentru USR, iată că la Suceava se rescrie manualul democrației pe grupuri de WhatsApp. Consilierul local USR Cristina Sbîrnea a simțit nevoia să le dea colegilor din deliberativul local o lecție de drept penal și de „bune maniere”, plângându-se de prezența inoportună a presei la ședințele Consiliului Local. Se pare că doamnei Sbîrnea îi „zbârnie” mintea nu la proiecte pentru suceveni, ci la cum să scape de ochii curioși ai jurnaliștilor care mai surprind, din când în când, ce butonează aleșii pe telefoane în timpul ședințelor plătite din bani publici.
Pentru asta ați trimis-o în Consiliul Local, dragi suceveni! Nu să vă apere interesele, nu să vină cu propuneri de proiecte care să acopere nevoile dumneavoastră, ci să se îngrijoreze ce efect poate avea prezența presei la o ședință publică.
Unealtă îndemânoasă a primarului Vasile Rîmbu, Cristina Sbîrnea nu s-a remarcat cu nimic până acum în Consiliul Local Suceava și nici în partid, colegii acesteia având, se pare, „frică de dentist” și stau departe de ea.
Mișcările consilierei locale USR au putut fi observate abia atunci când edilul urbei a rămas fără majoritate în CL. La acel moment, aceasta s-a alăturat de îndată scopului și viziunii lui Rîmbu și a anunțat că aleșii locali USR nu votează reducerea abonamentului anual de parcare la 100 de lei. Asta da activitate în slujba sucevenilor! În rest, când nu se preocupă de jurnaliștii prezenți în sala CL, Cristina Sbîrnea „doarme în UGG-urile statului”, cum ar spune vorba românească.
Și ar mai fi o veste proastă pentru Sbîrnea Cristina: revenirea la statutul de bibelou politic este inevitabilă și se va întâmpla în momentul în care Șoldan se va împăca cu Rîmbu, iar cel din urmă nu va mai avea nevoie de voturile USR.
În acel moment, userista va avea timp berechet să pună dragostea pentru câini, din nou, pe primul loc, sucevenii având timp să aștepte până în 2028.
Apetitul pentru pumnul în gura presei nu este însă o invenție locală, ci pare o boală transmisibilă pe linie de partid, coborâtă direct de la cel mai înalt nivel. Cristina Sbîrnea calcă apăsat pe urmele mentorului și fondatorului formațiunii sale, actualul președinte al României, Nicușor Dan, care a demonstrat recent cât de mult prețuiește libertatea de exprimare interzicând accesul la Palatul Cotroceni unui jurnalist incomod, vinovat doar că a îndrăznit să-l critice. De la Cotroceni până în sala de ședințe a Primăriei Suceava, reflexul este același: când presa devine deranjantă, se caută regulamente, articole de lege și interdicții.



