Indivizii care au bătut un sucevean în fața unui market din Obcini au fost arestați. Femeia care i-a însoțit, plasată sub control judiciar

Trei bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar o femeie a fost plasată sub control judiciar, după ce ar fi agresat și jefuit o persoană pe o stradă din cartierul sucevean Obcini. Victima a fost lovită cu pumnii și picioarele și a suferit leziuni care necesită între 12 și 14 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, incidentul s-a petrecut marți, 10 noiembrie 2026, în jurul orei 8:35, pe o stradă din municipiu.

Anchetatorii au stabilit că cei patru suspecți, trei bărbați și o femeie, ar fi atacat victima, lovind-o în repetate rânduri cu pumnii și picioarele în zona capului și a corpului.

În timpul agresiunii, aceștia i-ar fi sustras telefonul mobil și portofelul în care se aflau 135 de lei, documente personale, carduri bancare și legitimația de serviciu.

Prejudiciul a fost estimat la 1.500 de lei și a fost recuperat ulterior.

În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava, sub coordonarea procurorilor, cele patru persoane au fost identificate și reținute pentru 24 de ore, în cursul zilei de 10 noiembrie.

Procurorii au pus în mișcare acțiunea penală împotriva acestora pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Miercuri, 11 noiembrie, cei patru inculpați au fost prezentați Judecătoriei Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea în cazul celor trei bărbați și a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. În cazul femeii, instanța a decis luarea măsurii controlului judiciar.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.

Cele patru persoane beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.