Inginerul Ioan Hanușteac s-a născut în data de 23 septembrie 1939, în satul Buninți, comuna Mihoveni, actuala comună Șcheia, într-o familie de oameni gospodari. Copilăria si-a petrecut-o în zona Sucevei, a terminat liceul la „Ștefan cel Mare” și a urmat cursurile Facultății de Agronomie la Iași, după care s-a întors ca tânăr inginer agronom stagiar, pentru a urma o viață întreagă dedicată agriculturii din județul Suceava.
A fost, rând pe rând, inginer, inginer șef, director al Întreprinderii de Îmbunătățire și Exploatare a Pajiștilor Suceava, cea care după revoluție s-a transformat în SC Sagra SA.
Ioan Hanușteac a fost unul dintre oamenii care a cunoscut la propriu întregul județ, activitatea profesională dar și cea civică purtându-i pașii prin toate localitățile, acolo unde a fost alături de cei care au ales să ducă mai departe viața satului românesc. În activitatea publică a fost ales de mai multe ori consilier județean, fiind unul dintre promotorii dezvoltării agriculturii și a satului românesc, de numele său fiind legate multe proiecte importante, care au produs schimbări pentru întreaga comunitate.
Plecat dintre noi în data de 22 octombrie, cu sentimentul datoriei îndeplinite, Ioan Hanușteac lasă în urma sa o familie frumoasă, care îi va duce memoria mai departe.
Înmormântarea va avea loc marți la ora 12:00 la Biserica Armenească (Turnul Roșu).