În această după-amiază, în jurul orei 16:00, un accident, cu două autoturisme implicate, s-a produs în zona Metro din muninicipiul Suceava.
La fața locului intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
Potrivit ISU Suceava, o singură persoană, conștientă şi cooperantă, necesită îngrijiri medicale. Persoana asistată medical refuză transportul la o unitate spitalicească.
În urma evenimentului rutier, a fost rupt și un stâlp metalic de iluminat public.