În ziua de 1 octombrie a anului 911, în timpul unei privegheri de toată noaptea în Biserica Panaghia din Vlaherne, pe la ora 4 dimineaţa, Sfântul Andrei şi ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului intrând în biserică, fiind însoţită de Sfinţii Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul, precum şi de alţi sfinţi. Ajunsă în mijlocul bisericii, ea a îngenuncheat şi a început să se roage, încât lacrimile îi scăldau faţa. După ce s-a ridicat de la rugăciune, şi-a scos acoperământul pe care l-a ridicat deasupra capului ei, aşa încât să îi acopere pe toţi cei prezenţi în biserică. Această scenă este redată la Mănăstirea Govora, Preasfânta Născătoare fiind pictată cu largi aripi îngereşti cu care protejează pe cei pe care îi acoperă.
«Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Preacuvioase Maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori și cititoare,Despre Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului găsim scris doar în scrierile apocrife: Cuvântul Sfântului Ioan Teologul despre Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (secolul al IV-lea), Urcarea la cer a Maicii Domnului(secolul al IV-lea) şi Adormirea Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi în veci Fecioara Maria (secolul al VII-lea).
Prima atestare documentară a sărbătorii închinate Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului datează din secolul al V-lea.
Poate că nu s-ar fi luat în discuţie această sfântă relicvă dacă împărăteasa Pulheria – soţia împăratului Marcian (450-457) – nu ar fi cerut patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului († 458), în timpul celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon (451), să îi trimită moaştele Maicii Domnului pentru a le aşeza în Biserica Panaghia (a Preasfintei) din Vlaherne, ctitoria sa. Patriarhul Iuvenalie i-a răspuns că în mormântul Maicii Domnului nu au fost găsite decât brâul şi acoperământul ei, deoarece Maica Domnului a fost ridicată cu trupul la cer. Cele două relicve – potrivit dorinţei împărătesei – au fost aduse în capitala imperiului; brâul a fost aşezat în Biserica Theotokos de la Chalkoprateia (Piaţa de cupru), iar acoperământul în Biserica Panaghia din cartierul Vlaherne. Aceste evenimente sunt comemorate în Biserica Ortodoxă prin două zile de sărbătoare: 2 iulie – Punerea în raclă a cinstitului veşmânt al Maicii Domnului, şi 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului.
Prin mijlocirea Maicii Domnului, ele au devenit palladium, adică protectoarele capitalei, în special în timpul invaziilor avarilor (626), perşilor (677), arabilor (717) şi slavilor (860), dar şi în alte împrejurări.
Uneori, acoperământul Maicii Domnului a fost confundat cu brâul ei, descoperit odată cu acoperământul în mormântul din Ghetsimani şi păstrat de asemenea în Constantinopol, deşi ele sunt, de fapt, două relicve diferite. Fără îndoială, brâul era un alt obiect vestimentar, întâlnit la orientali. Brâul era deopotrivă un articol de îmbrăcăminte practic, – era folosit pentru a încinge hainele lungi şi largi –, dar şi estetic. Ulterior, prorocul Isaia i-a dat şi o interpretare simbolică (Isaia 11, 5), văzând în brâu simbolul dreptăţii, al înfrânării şi al dependenţei omului de Dumnezeu. La Sfântul Apostol Pavel, brâul este simbolul adevărului, adică al Evangheliei lui Hristos: „Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul…” (Efeseni 6, 14); negreşit, aici se resimte şi influenţa romană, ştiut fiind că şi ostaşii imperiali erau încinşi cu cingători.
Acoperământul, pe de altă parte, era un articol vestimentar prezent din timpuri mai vechi, care s-a păstrat cu stricteţe şi în perioada talmudică; de pildă, Tamara „s-a înfăşurat cu un văl” (Facerea 38, 14 şi 15). După moda orientală, femeile purtau un văl sau un şal mai lung, ce le cădea pe umeri şi pe spate. Ele îl foloseau uneori şi pentru a căra într-însul alimente, precum grâu, porumb, orz ş.a. (Rut 3, 15). Cel mai adesea, acoperământul era făcut din păr de cămilă ori din ţesături de cânepă sau in; pentru sărbători, se purta unul din materiale mai preţioase, precum lână sau porfiră.
Practica acoperirii capului a fost preluată de primii creştini, apoi de bizantini, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl […] Judecaţi în voi înşivă: Este oare cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?” (I Corinteni 11, 6 şi 13). Spre deosebire de acoperămintele pe care le purtau femeile orientale, acoperământul Maicii Domnului apare în icoane, începând cu secolul al V-lea, împodobit cu trei stele, simbol al pururea-fecioriei Maicii Domnului: înainte, în timpul şi după naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De remarcat că stelele de pe vălul Maicii Domnului au şapte colţuri, în timp ce lumina eshatonului – sau a împărăţiei lui Dumnezeu – este redată prin două romburi suprapuse, prin care se realizează o stea cu opt colţuri.
Prima minune consemnată – din cele atribuite Sfântului Acoperământ – este arătarea Maicii Domnului credincioşilor care se aflau la rugăciune în Biserica Panaghia din Vlaherne şi se găseşte relatată în viaţa Sfântului Andrei „cel nebun pentru Hristos” († 956) şi în cea a ucenicului său, Epifanie. Minunea s-a petrecut în timpul împăratului Leon cel Înţelept (886-912). Astfel, în ziua de 1 octombrie a anului 911, în timpul unei privegheri de toată noaptea în Biserica Panaghia din Vlaherne, pe la ora 4 dimineaţa, Sfântul Andrei şi ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului intrând în biserică, fiind însoţită de Sfinţii Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul, precum şi de alţi sfinţi. Ajunsă în mijlocul bisericii, ea a îngenuncheat şi a început să se roage, încât lacrimile îi scăldau faţa. După ce s-a ridicat de la rugăciune, şi-a scos acoperământul pe care l-a ridicat deasupra capului ei, aşa încât să îi acopere pe toţi cei prezenţi în biserică. Această scenă este redată la Mănăstirea Govora, Preasfânta Născătoare fiind pictată cu largi aripi îngereşti cu care protejează pe cei pe care îi acoperă.
Deşi a fost vorba despre o minune, Biserica Ortodoxă Greacă nu a dat amploare acestei sărbători, cinstirea Sfântului Acoperământ dezvoltându-se începând cu secolul al XII-lea mai mult în Biserica Ortodoxă Rusă. De atunci s-a extins în aproape toate Bisericile Ortodoxe. Bineînţeles, în România a cunoscut o preţuire aparte, protecţia Maicii Domnului transformând acest pământ într-un binecuvântat rai duhovnicesc, într-o adevărată grădină a rugăciunii.
Slujba acestei sărbători a fost alcătuită, în secolul al XII-lea, de către Andrei Bogoliubov, cneaz de Vladimir. Icoana praznicului redă momentul arătării Maicii Domnului care s-a petrecut în Biserica Panaghia din Vlaherne: Maica Domnului este aşezată pe un nor în mijlocul bisericii, având în mâini sfântul său acoperământ. În planul de sus este reprezentat Hristos, iar în registrul de jos sunt credincioşii; în dreapta şi în stânga Maicii Domnului sunt cetele sfinţilor, între care Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ioan Evanghelistul, Profetul David, Sfinţii Apostoli, precum şi ierarhi şi cuvioşi, femeile mironosiţe ş.a. În amvon se află un tânăr cu aureolă, care este îmbrăcat în diacon şi ţine în mâna stângă un sul pe care stă scris condacul Naşterii Domnului: „Fecioara astăzi…”, iar cu mâna dreaptă pare să dirijeze un cor; este corul îngerilor care o slujesc pe Născătoarea de Dumnezeu.
Erminia spune că acest tânăr ar fi Sfântul Roman Melodul (secolul al VI-lea), dar acest lucru este puţin probabil. În stânga jos sunt Marcian şi Pulheria, ctitorii Bisericii Panaghia din Vlaherne, iar în dreapta jos, Sfântul Andrei vorbeşte cu Epifanie; probabil, despre cele întâmplate în zorii zilei. Graţie acestei revelaţii, iconografii au reprezentat-o pe Maica Domnului Orantă, adică rugându-se şi mijlocind ca o împărăteasă înaintea Fiului Său.
Sfântul Acoperământ a rămas în Biserica Panaghia din Vlaherne – cea mai cunoscută biserică din Constantinopol dintre cele închinate Maicii Domnului – până în 1087; Anna Comnena relatează, în lucrarea sa istorico-panegirică Alexiada, cum tatăl său, Alexie I Comnenul (1081-1118), a luat cu sine Sfântul Acoperământ drept protector şi cum, înaintea luptei de la Dristra (Bulgaria) împotriva pecenegilor, ţinându-l întins în mâini, i-a fost răpit de un vânt puternic. De atunci i s-a pierdut urma acestei alese relicve care s-a bucurat de o aleasă cinstire din partea simplilor credincioşi, cât şi a împăraţilor.
Primele biserici închinate prăznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului s-au construit în Rusia, încă din secolul al XII-lea. Una dintre cele mai cunoscute pentru arhitectura sa este Catedrala „Acoperământului” (Pocrov) de pe râul Nerli, lângă Vladimir, construită în 1165 de cneazul Andrei Bogoliubov, devenit sfânt. De altfel, la propunerea lui, în jurul anului 1164 sărbătoarea a fost trecută în calendar.
La Novgorod exista, încă din secolul al XII-lea, Mănăstirea Zverin, cu hramul „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”, iar în Moscova, în timpul ţarului Ivan cel Groaznic (1530-1584), a fost construită Catedrala „Sfântului Acoperământ”, cunoscută astăzi drept Catedrala „Sfântul Vasile Blajenii (cel Nebun pentru Hristos)”.
Nici ţara noastră nu duce lipsă de biserici şi mănăstiri, de spitale şi azile, orfelinate şi centre de plasament care sunt puse sub protecţia Acoperământului Maicii Domnului. În Moldova a devenit cunoscut prin vieţuire isihastă Schitul Pocrov, cu ascultarea de Mănăstirea Neamţ, întemeiat la 1714 de Sfântul Pahomie, fost episcop la Roman (1706-1713).
Acatistele, paraclisele şi rugăciunile adresate Maicii Domnului ocupă un loc central în viaţa Bisericii şi a credincioşilor. Între acestea, un loc aparte îl ocupă şi Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, săvârşit în biserici sau citit cu evlavie de credincioşi ori de câte ori au nevoie de ajutorul Maicii Domnului. Maica Domnului nu poate fi ignorată de cei care doresc mântuirea; ea este numită „binecuvântată”, „apărătoare” şi „acoperitoare” a celor credincioşi, dar şi „grabnic ajutătoare” celor care îi cer cu credinţă ajutorul».