Sâmbătă, 4 martie, ora 16:07, lucrătorii Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama, au fost sesizați prin apel SNUAU 112 de către numitul V. I. din comuna Frumosu, jud. Suceava, cu privire la faptul că numitul C. N. i-a adresat amenințări cu acte de violență.
Având în vedere sesizarea, lucrătorii Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama s-au deplasat la faţa locului ocazie cu care au constatat că cele reclamate se confirmă.
La fața locului a fost idenitificat apelantul V. I. , care a relatat verbal faptul că în timp ce se afla la domiciliu, la poarta sa a venit numitul C. N., persoană care se afla sub influența băuturilor alcoolice și care a început să îi adreseze cuvinte și expresii jignitoare, apoi l-a amenințat cu acte de violență.
În apropierea locuinței apelantului, într-un bar, a fost identificat și numitul C. N., care nu a recunoscut acuzațiile aduse.
Având în vedere cele de mai sus, numitul V. I. a depus plângere penală împotriva numitului C. N., pentru fapta de ”amenințare”, prev. și ped. de art. 206, alin. 1 din Codul penal, fiind întocmit dosar penal, cercetările urmând a fi continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentelor.
De asemenea, numitul C. N. a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991.