La data de 07.10.2024, ora 16.35, în timp ce polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini, se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, au identificat și oprit pentru control autoturism tip bus.
La volanul autoturismului se afla un bărbat de 29 ani, din sat Bahna Arini, com. Preutești, împreună cu acesta fiind și alți patru pasageri, toți din comuna Preutești.
Cu ocazia controlului autovehiculului au fost identificați în interiorul acestuia un număr de 15 câini specializați în căutarea trufelor, precum și cantitatea de 2,750 g. trufe negre, care a fost predată lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Mălini, întrucât persoanele în cauză nu aveau documente legale și nici acordul Ocolului Silvic Mălini pentru, recoltarea, detinerea, transportul și comercializarea produselor nelemnoase specifice, respectiv trufe.
De asemenea, persoanele în cauză au fost sancționate cu suma totală de 20.000 de lei conform art. 17/ c din Lg. 171/2010.
Reamintim că în conformitate cu articolului 17, litera c, din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, este interzisă ”recoltarea din fondul forestier național a produselor nelemnoase specifice, fără acordul proprietarului și/sau al ocolului silvic care asigură administrarea pădurii”.
Astfel, culegătorii autorizați sunt obligați să notifice prezența lor Ocoalelor Silvice, iar pădurarii verifică prin sondaj modul în care se face recoltarea trufelor. Aceștia trebuie să raporteze cantitățile recoltate.
Recoltarea trufelor este reglementată în mod similar cu alte resurse naturale.