La data de 18.10.2024, Serviciul Ordine Publică – IPJ Suceava a organizat și coordonat o razie cu efective sporite în zonele Solca, Arbore, Dornești și Voitinel. În toate cele 4 localități s-a acționat în intervale de tip punctuale și delimitate, fiind vizate succesiv prin acțiuni tip blitz zonele cu risc infracțional și victimal ridicat, zonele adiacente unităților de alimentație publică, zona unităților de învățământ și segmentele de drum cu risc accidentogen crescut.
Conceptul de acțiune a vizat reluarea succesivă a controalelor la intervale determinate de timp de către alte echipaje, prin rotație, astefl încât să se asigure o prezență sporită și proactivă a polițiștilor pentru prevenirea faptelor cu caracter antisocial.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți și secțiilor rurale arondate, din cadrul Poliţiei Orașului Solca, precum și polițiști din cadrul cadrul Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Investigații Criminale, Biroului pentru Protecția Animalelor, dar și o grupă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – IPJ Suceava. În total, la razie au participat 47 de polițiști.
Razia a avut ca obiective creșterea gradului de siguranță în mediul stradal și reducerea riscului rutier, creșterea vizibilității elementului polițienesc și descurajarea faptelor de natură contravențională și penală, sporirea sentimentului de siguranță publică și prevenirea și combaterea faptelor ilicite.
În cadrul raziei au fost aplicate 163 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 64.465 lei.
Totodată, au fost legitimate 266 de persoane și au fost oprite și controlate 240 de autovehicule, fiind efectuate și verificări la 8 societăți comerciale.
Au fost reținute 2 permise de conducere și au fost ridicate 8 certificate de înmatriculare, peste 100 de șoferi fiind testați pentru identificarea consumului de alcool sau substanțe interzise.
A fost depistat un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Mun. Rădăuți, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe drumurile publice având dreptul de a conduce anulat
S-a întocmit dosar penal conform art. 335 alin. 2 Cod penal iar fața de șofer s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și încarcerarea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
A fost depistatun bărbat în vârstă de 50 ani, din com. Arbore, jud. Suceava, care în calitate de agent de securitate, fiind alertat prin activarea butonului de panică, s-a prezentat la intervenție fără a avea asupra sa ecusonul de identificare și bastonul din dotare. S-a dispus sancționarea contravențională a acestuia conform HG 301 din 2012 (cu amendă în valoare de 300 lei);
A fost identificată o femeie în vârstă de 38 ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale și a unui magazin din com. Dornești, care nu a implementat măsuri minime de securitate la punctul de lucru al unității și nu avea întocmită Analiză de risc la securitate fizică.
A fost sancționată contravențional conform Legii nr. 333/2003 din 2003 (cu amendă în valoare de 10.000 lei).