La Jocurile Olimpice de la Tokyo, în urmă cu trei ani, Ancuța Bodnar și Simona Radiș au terminat primele în cursa de dublu vâsle feminin după un parcurs fără greșeală. A fost o probă pe care au condus-o de la început până la final și au trecut linia de finiș cu timpul 6:41.03.
Reflectând asupra momentului de glorie din urmă cu trei ani, Ancuța Bodnar a spus că legătura specială dintre ele două a fost unul dintre factorii importanți care au ajutat în obținerea performanței.
„Cred că fiecare antrenament, fiecare zi îmi vin în minte când mă gândesc pentru că noi suntem împreună mereu și în barcă, dar și în afara bărcii”, a spus Ancuța Bodnar, conform gsp.ro.
De cealaltă parte, Simona Radiș e optimistă că, experiența pe care cele două au acumulat-o după succesul memorabil de la Tokyo, le poate ajuta să repete performanța și la Paris.
„Cred că suntem mai mature acum, poate mai serioase, dar în același timp nu am uitat să ne și bucurăm de lucrurile care ni se oferă și ni se întâmplă zilnic. Fericite, la fel de prietene. Tokyo este cea mai frumoasă amintire și cu siguranță un reper.
Ne amintim cu drag fiecare zi petrecută acolo fiindcă este de neuitat și experiența a fost unică. Iar privind în viitor cu siguranță e o motivație fiindcă ne dorim să păstrăm ștacheta aceasta cât mai sus, să continuăm acest șir al nostru de ascensiune”, a spus și Simona Radiș.
ANCUȚA BODNAR: „ACUM ESTE MOMENTUL!”
Bodnar crede și ea că perechea pe care o formează cu Simona Radiș poate cuceri un nou aur. Ar fi pentru prima dată în istorie când România obține aurul la dublu vâsle feminin la două ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice.
„Acum este momentul să finisăm. Am muncit foarte mult până acum, am făcut antrenamentele așa cum trebuie făcute, acum trebuie doar ajustate detaliile pentru a fi în cea mai bună formă la Jocurile Olimpice de la Paris”, a spus Ancuța Bodnar.
„La nivelul acesta, fiecare detaliu contează, dar cert este că acum ne-am demonstrat nouă că, indiferent de greutățile prin care trecem, indiferent de cât de multe sunt sau cât de puține, când suntem la concurs reușim să facem o echipă foarte bună, foarte puternică”, a completat Simona Radiș, potrivit eurosport.ro.
în total, canotajul românesc a cucerit 20 de medalii de aur la Jocurile Olimpice. De asemenea, la acestea se adaugă alte 12 medalii de argint și alte nouă medalii de bronz. Este al doilea cel mai de succes sport ca număr de medalii din istoria participărilor României la Olimpiadă, după gimnastică.