Biroul Electoral Central a finalizat procesul electoral, astfel că se poate spune cu certitudine câte voturi a obținut fiecare candidat la aceste alegeri. În ceea ce privește alegerile europarlamentare, candidata din județul Suceava a Alianței PSD PNL, social democrata Larisa Blanari, a adunat în dreptul acestei formațiuni politice aproape 160.000 de voturi.
Concret, din cele 286.174 de voturi valabil exprimate în județul nostru, nu mai puțin de 159.943 de alegători au creditat-o pe Larisa Blanari și echipa acestei alianțe politice pentru a-i reprezenta în Parlamentul European.
Trebuie spus că numărul de voturi obținut la europarlamentare de Larisa Blanari și Alianța PSD PNL este cu doar puțin peste o mie mai mic decât cel obținut de Gabriela Firea, la București. Cea din urmă fiind votată de 161.761 de bucureșteni.
„Vreau să vă mulțumesc din toată inima tuturor celor care ați ales să-mi acordați votul vostru și să susțineți echipa PSD la aceste alegeri.
Această victorie nu ar fi fost posibilă fără implicarea și devotamentul fiecăruia dintre voi.Încrederea pe care ne-ați acordat-o este o onoare și o responsabilitate totodată.Fiecare vot a contat și a contribuit la succesul nostru comun.Rezultatul obținut este o dovadă clară a sprijinului vostru pentru viziunea și proiectele noastre de a dezvolta județul Suceava.Pentru o echipă de europarlamentari care să obțină cât mai multe fonduri europene pentru România și să se lupte pentru drepturile românilor în Europa.Împreună cu echipa PSD Suceava, vom continua să ne implicăm cu dedicare și responsabilitate pentru a aduce schimbările pozitive pe care ni le dorim cu toții.Sunt recunoscătoare pentru fiecare moment de susținere, pentru fiecare încurajare și pentru fiecare vot.
Atât eu, cât și colegii mei, în frunte cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, cu primarii social-democrați, consilierii locali și județeni ai PSD Suceava, vom face tot posibilul pentru a transforma în realitate așteptările voastre”, a transmis Larisa Blanari.