Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a reacţionat, luni, 9 decembrie, după ce preotul unei biserici din Vatra Dornei a afirmat, în timpul unei predici, că „drumul corect al României nu este cel spre Bruxelles sau Washington”.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a transmis un comunicat de presă în care subliniază, încă o dată, importanţa respectării hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în vederea menţinerii neutralităţii politice în activitatea pastorală şi misionară a clerului.
„Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților subliniază, încă o dată, importanța respectării hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în vederea menținerii neutralității politice în activitatea pastorală și misionară a clerului.
Referitor la mesajul transmis în cadrul predicii de părintele slujitor de la Catedrala din Vatra Dornei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se delimitează ferm de astfel de afirmații părtinitoare, care contravin îndrumărilor Sfântului Sinod.
Reamintim tuturor clericilor și personalului monahal că hotărârile Sfântului Sinod interzic orice formă de influențare a credincioșilor cu privire la o persoană sau un partid politic, inclusiv în afara campaniei electorale. Respectarea acestei hotărâri este esențială pentru menținerea unității în Biserică, precum și pentru asigurarea unei atitudini echilibrate și imparțiale în slujirea credincioșilor”, se precizează în comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Un preot de la Catedrala din Vatra Dornei le-a spus credincioşilor aflaţi la slujbă, duminică dimineaţă, că politicienii români „nu mai au nimic creştineşte în ei”. El a subliniat că „drumul corect nu este cel spre Bruxelles sau Washington” şi că în România oamenii sunt persecutaţi pentru că „vorbesc altfel decât este politica oficială”.
„Astăzi se vede mai mult decât oricând că noi nu suntem liberi; în ţara noastră nu suntem liberi, pentru că au început o serie de arestări, cei care vorbesc altfel decât este politica oficială sunt urmăriţi sunt persecutaţi, sunt închişi ş.a.m.d. Aşa cum s-a întâmplat şi la pandemie, care a fost un experiment (…). Acesta e drumul pe care trebuie să îl urmaţi, nu drumul spre Bruxelles, nu drumul spre Washington sau mai ştiu eu ce alte capitale influente. Drumul este cel arătat pe cărarea sfinţilor, pe cărarea mărturisitorilor”, a transmis clericul.