Duminică, 2 iunie, în comuna suceveană Arbore a avut loc cea de-a XXX a ediţie a Festivalului folcloric „Floare de salcâm”, manifestare organizată de Primăria și Consiliul Local al comunei Arbore. Ca în fiecare an, într-un cadru de poveste și pe o vreme superbă, arborenii au avut parte de un adevărat regal folcloric.
Anul acesta, cei prezenți s-au putut bucura de programe artistice, dansuri şi cântece populare, pe scenă evoluând artiștii locali de la Ansamblul „Luca Arbure” Arbore, Formația de Dansuri Bărbătești „Trilișești” Iaslovăț, Ansamblul Folcloric „Stejărelul” Cajvana și Ansamblul Folcloric „Tomșa Vodă” Solca și Ansamblul Folcloric „Floricica” – Larga, Republica Moldova. De asemenea, în fața publicului au evoluat și artiștii Camelia Daniliuc, Emilia Solovăstru și Teodora Buliga.
Invitații speciali ai zilei au fost Lia Taburcean și inconfundabilul Ion Suruceanu, artiști iubiți de comunitatea din Arbore.
Evenimentul, care s-a bucurat de o vreme superbă, dar și de o prezență numeroasă, a fost unul de succes, la final, fiecare plecând acasă cu amintirea unei zile deosebite.
Edilul comunei, Dan Tiperciuc, le-a mulțumit tuturor pentru prezență, asigurându-și localnicii că alte evenimente cultural-artistice vor avea loc și în viitorul apropiat.
„Acest festival este un eveniment cu tradiție care face parte din proiectul de înfrățire cu Republica Moldova, mai precis cu comuna Larga, raionul Briceni. Este o activitate comună și din acest motiv, am avut atât artiști din România, cât și din Republica Moldova. Avem o colaborare foarte frumoasă cu comuna Larga și urmează să mergem noi, cu ansamblul nostru, în Republica Moldova. Eu cred că a fost o ediție de succes, a fost o ediție frumoasă, despre oameni și pentru oameni. Ne-am bucurat de vreme frumoasă, de cântece frumoase, de tradiții și de prieteni. Pot spune că de la an la an, edițiile sunt tot mai frumoase și cu prezență tot mai numeroasă”, a transmis primarul comunei Arbore, Dan Tiperciuc, la finalul evenimentului.