În județul Suceava, la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 12 iulie, în 3 centre de examen, s-au prezentat 793 candidaţi, dintre care 738 cu lucrări predate și 54 retrași din motive personale sau medicale. 124 candidați au fost absenți.
Înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, procentul notelor peste 5 (cinci) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 79,13 %. Note peste 7 (șapte) au obținut 46,75% dintre candidați.
Pe tranșe de note, situația are următoarea configurație: 2 candidați au obținut nota 10 (0,27%), 343 de candidați au obținut note între 7 și 9,99 (46,48%), iar 239 de candidați au obținut note între 5 și 6,99 (32,38%), restul (153) obținând note sub 5 (20,73%).
Din cauza abaterilor de la prevederile metodologiei de concurs, o lucrare a fost anulată în centrul de evaluare. 1 candidat a fost eliminat din sala de concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Candidații aflați în aceste situații nu vor fi repartizați/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2023 – 2024.
Contestațiile pot fi depuse astăzi la sediul inspectoratului școlar sau prin mijloace electronice până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale vor fi comunicate miercuri, 26 iulie.