Consiliul Județean Suceava anunță semnarea a două contracte de finanțare din fonduri europene, destinate îmbunătățirii infrastructurii medicale a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Primul dintre acestea, intitulat „Dinți sănătoși, copii sănătoși”, presupune înființarea și dotarea unui cabinet stomatologic specializat în tratarea copiilor, inclusiv a celor cu nevoi speciale.
Proiectul este finanțat prin Programul Sănătate și are o valoare totală de 1.011.251,13 lei (inclusiv TVA), din care 20.225,03 lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Suceava.
Durata de implementare a proiectului este de 16 luni, în perioada 5 februarie 2025 – 5 iunie 2026.
Cabinetul va fi integrat în ambulatoriul unității medicale și va beneficia de toate echipamentele esențiale pentru furnizarea unor servicii stomatologice complete și eficiente. Printre acestea se numără:Unit dentar complet echipat, Laser stomatologic, pentru tratamente asupra mucoasei intraorale, Scanner intraoral wireless, care permite diagnostic rapid și precis, Dispozitiv de dezinfecție cu lumină ultraviolet, Turn de aer comprimat și aspirație, Turbină dentară și Instrumentar stomatologic complet (clești, sonde, pense, chiurete, freze, spatule etc.)
Cel de-al doilea proiect are ca obiectiv rambursarea din fonduri europene a cheltuielilor realizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Ioan cel Nou» pentru achiziția de dotări utilizate de către Secția de Oncologie în procesul de diagnosticare și tratament al cancerului. Cu o valoare totală de 8.737.959,46 lei (TVA inclus), proiectul este finanțat prin Programul Sănătate 2021-2027 și permite recuperarea fondurilor investite în echipamente medicale moderne, deja utilizate în spital.
Printre echipamentele achiziționate și acum decontate prin acest proiect se numără: 76 de paturi electrice pentru spitalizare și fotolii speciale pentru chimioterapie, Infuzomate și pompe pentru nutriție enterală, Monitoare pentru semne vitale și stații centrale de monitorizare, Aparat pentru vizualizarea venelor și Defibrilatoare, electrocardiografe portabile și ecograf portabil.
Investițiile în sănătate nu sunt doar o necesitate, ci o prioritate, iar fiecare proiect prin care îmbunătățim infrastructura medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava contribuie la un sistem medical mai eficient.