Președintele Organizației Municipale a PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, le-a transmis luni, 18 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, un mesaj social democraților suceveni. Liderul liberalilor suceveni a subliniat că social democrații nu s-au schimbat, precizând chiar: „Ciuma Roșie nu se vindecă!”.
„V-am adus la guvernare, așa ciumați cum erați, atrăgând asupra noastră dezaprobarea oamenilor de bună credință. Noi am avut încredere în voi, atunci când v-am adus la guvernare. A fost greșeala noastră, a PNL, nu a voastră, a pesediștilor! A, fost prea buni că ne-a fost milă de voi, dar să știți că nu suntem proști să mai avem încredere în voi! Realizăm acum, analizându-vă comportamentul din campania aceasta, că am avut încredere în voi pentru că nu v-am cunoscut suficient, însă acum v-am cunoscut cu vârf și îndesat! Nu putem să mai avem încredere în voi, ca parteneri loiali! Vorbim, aici, la Suceava. Sincer, Ciuma Roșie nu se vindecă! În toată această perioadă în care ați fost la guvernare ați fost doar ciumați asimptomatici. Cu alte cuvinte, ciumați ați fost, ciumați ați rămas și rămâneți nefrecventabili. Și aici mă refer la conducerea PSD, nicidecum la oamenii care mai votează PSD și care sunt amăgiți, ca pe vremea lui Ceaușescu, cu 100 de lei la pensie”, a transmis Ioan Balan.