Balul de Caritate al Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, pe 9 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava

Așa cum spune tradiția, Spectacolul Iernii trebuie să renască spre ajutorarea copiilor din județul nostru.

Tocmai din acest motiv, vineri, pe data de 9 Decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, la ora 19:00, va avea loc Balul de Caritate al Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava.
Elevii claselor a XI-a din cadrul Colegiului organizează anul acesta, sub îndrumarea profesorilor, pentru prima oară după pandemie, Spectacolul Caritabil „Winter Wonderland”, un eveniment dedicat Sărbătorilor de Iarnă, dar și faptelor bune ce definesc această perioadă, perfect pentru a fi savurat de către întreaga familie.
 
Spectatorii vor fi invitați să se aventureze în Țara Minunilor alături de micuța Alice, să descopere adevărata imagine a Crăciunului și să îl aducă înapoi… și pentru alți copii nefericiți din oraș? Ei bine, prin donația minimă de 25 de lei, odată cu biletul spre Wonderland, veți putea contribui și la ajutorarea copiilor din Suceava prin campania „ofacem”.
„Ei bine, pe toate acestea, dar și multe alte întâmplări năstrușnice petrecute alături de personajele voastre preferate veți avea șansa să le vedeți cu proprii voștri ochi, cu speranța că vă vom trezi în adâncul sufletului adevărata Magie a Crăciunului. 
Desigur, informații despre Spectacolul Caritabil și despre achiziționarea biletelor pot fi găsite pe pagina de Instagram a evenimentului:
Dar și la numărul de telefon:

0758 330 205

Vă așteptăm cu mare drag să faceți parte din povestea copiilor, ce visează alături de noi la cel mai Minunat Crăciun din viața lor de până acum!”, au transmis organizatorii.