Echipajul Secției 14 Poliție Rurală Vama, în timp ce îşi desfăşura atribuţiile de serviciu pe raza comunei Moldovița, sat Rașca, a efectuat semnalul regulamentar pentru oprire unui vehicul tip ATV ce se deplasa dinspre satul Argel spre centrul comunei Moldovița. La vederea autospecialei de poliție conducătorul auto și-a continuat deplasarea în grabă pe o uliță neclasificat. La un moment dat, conducătorul auto a abandonat vehiculul și a fugit pe jos aproximativ 150 metri, fiind însă ajuns și imobilizat de lucrătorii de poliție.
S-a procedat la identificarea persoanei în cauză, C.H. din comuna Moldovița, sat Rașca. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu etlometrul Drager, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată s-a procedat la verificarea amănunțită avehiculului condus, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu avea montată plăcuță cu nr. de înmatriculare, identificându-se însă o serie de șasiu. Procedându-se la verificare acesteia în bazele de date ale Poliței Române s-a stabilit că vehiculul nu este înmatriculat.
În continuare, conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, acolo unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de ,,conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat”.