Vineri, 26 iulie, la ora 14:43, lucrătorii Poliției Orașului Frasin, au fost sesizați prin SNUAU 112 de către Marcel P. cu privire la faptul că ar fi fost agresat de gestionara unui magazin alimentar mixt din localitatea Stulpicani.
La data de 26.07.2024, în jurul orelor 11:0, Marcel P. din comuna Stulpicani, fiind în stare de ebrietate, s-a deplasat la magazinul alimentar mixt din localitatea Stulpicani cu intenția de a consuma băuturi alcoolice. Aici, gestionara Ileana C., văzându-l băut, a refuzat să-l servească și l-a scos afară din magazin. Întrucât s-a opus, l-a împins și l-a lovit peste spate cu un sac în care erau mai multe doze de suc, goale.
Marcel P. nu prezenta leziuni vizibile și nu a fost necesară intervenția cadrelor medicale la fața locului. Persoana vătămată a fost îndrumată să se prezinte la Serviciul de Medicnă Legală Suceava în vederea obținerii unui certificat medico-legal.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Poliției Orașului Frasin, pentru a se stabili împrejurările comiterii faptei, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”lovire”, urmând a se dispune procedural.