Duminică, 1 septembrie, la ora 19.44, SPR1 Vadu Moldovei a fost sesizată prin SNUAU 112 de către C. Alexandru despre faptul că o persoană este căzută pe stradă, posibil decedată.
La fața locului a fost idenficat apelantul, care a declarat faptul că, în jurul orei 19.40, în timp ce se deplasa pe strada Pe Lan din satul Boura, comuna Forăști, a observat o persoană căzută, iar când s-a apropiat a recunoscut persoana ca fiind un consătean pe A. Toader, de 57 ani, din comuna Forăști, care nu prezenta semne vitale. C. Alexandru a sunat la 112 și a solicitat o ambulanță la fața locului.
Echipajul SAJ Fălticeni ajuns la fața locului a constatat decesul lui A. Toader, având posibilă cauză a decesului „ criză epileptică”. Din verificările efectuate la fața locului nu a rezultat faptul că, A. Toader a fost victima vreunei infracțiuni.
Din discuțiile purtate cu sora persoanei decedate, a rezultat faptul că A. Toader suferea de epilepsie și era consumator de băuturi alcoolice și nu era înscris la un medic de familie. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.