Joi, 23 noiembrie, în jurul orei 10:22, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, au fost sesizați prin SNUAU 112 de către Ion Z., cu privire la faptul că pe raza comunei Ulma, sat Nisipitu, într-o zonă cu vegetație din proximitatea unui pârâu de lângă piața agro-alimentară a fost identificat cadavrul lui Petru P..
La fața locului s-a deplasat și un echipaj SAJ Suceava care a confirmat decesul bărbatului.
Cu ocazia cercetării locului faptei și a examinării sumare a cadavrului nu au fost identificate urme de violență, urmând ca după efectuarea necropsiei să se stabilească cu exactitate cauza decesului.
Din verificările preliminare a rezultat că bărbatul locuia singur pe raza comunei Ulma, sat Lupcina, fiind cunoscut drept consumator de băuturi alcoolice, ultima dată fiind văzut pe raza satului Nisipitu, în data de 17.11.2023, în jurul după-amiezii, fiind de asemenea sub influența alcoolului.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de „ucidere din culpă”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) din Codul Penal, care urmează a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.