Bărbatul în vârstă de 37 de ani, cu barbă și mustăți false, care a încercat joi seară să jefuiască o bancă din municipiul Iași, a fost prins.
„În urma unui complex de activități investigativ-operative desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Iași, s-a reușit identificarea autorului tâlhăriei calificate din data de 26.09.2024, de la o agenție bancară din municipiul Iași, fiind vorba de un bărbat, de 37 de ani, din județul Suceava”, a transmis IPJ Iași.
Polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, bănuitul urmând să fie dus la audieri la sediul IPJ Iași.
Cercetările au beneficiat de sprijinul Direcției de Investigații Criminale București, Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor București, Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Brigada de Operațiuni Speciale Iași și Brigada de Operațiuni Speciale Suceava. Cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată continuă, urmând să fie dispuse măsuri legale.
Uun bărbat deghizat a pătruns în interiorul unei agenții BCR din Iași, înarmat cu un obiect ce părea a fi un pistol. El a amenințat angajații care se aflau în sediu și le-a cerut bani, dar în sediul băncii respective nu erau sume cash.
Conform primelor date din anchetă, joi seara, 26 septembrie,individul s-a deghizat și a amenințat cu arma angajații băncii, în speranța că vor ceda și îi vor da bani. Potrivit surselor, la acel moment nu exista cash în unitatea bancară.
Astfel, autorul tentativei de jaf s-a văzut nevoit să renunțe la amenințări și să plece. Poliția a instituit imediat filtre pe raza județului Iași, însă bărbatul a reușit cumva să scape, fiind prins abia în cursul zilei de vineri, 4 octombrie, pe raza județului Suceava.