Apar noi detalii în cazul bebelușului din Vatra Dornei găsit mort în mașina de spălat. Potrivit raportului preliminar de necropsie, acesta a fost strangulat.
Raportul preliminar de necropsie a indicat că fătul a fost născut la termen, însă a avut parte de o moarte violentă. Tot din raportul de necropsie rezultă că nou-născutul a fost strangulat, aceasta fiind cauza decesului.
În aceste condiții, la continuarea anchetei există două opțiuni de încadrare a faptei, au precizat surse judiciare. Una este infracțiunea de ”uciderea ori vătămarea corporală a nou-născutului de către mamă” (fosta infracțiune de pruncucidere, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau de la o lună la 3 ani dacă se demonstrează că mama a trecut printr-o tulburare psihică), iar a doua este încadrarea la infracțiunea de omor, unde pedeapsa este între 10 și 20 de ani de închisoare.
Ancheta ar urma să fie preluată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care să continue ancheta cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor.