Bilanţ şi planuri de viitor pentru „Spartachiada profesorilor”

Vineri, 4 octombrie, în preajma Zilei Mondiale a Educației, cei care au inițiat și susținut proiectul „Spartachiada Profesorilor” s-au reunit pentru a face un bilanț al celei de-a 12-a ediții a evenimentului.

Momentul, unul emoționant, de altfel, a fost și un bun prilej de a spune „mulțumesc” celor care au crezut din prima zi în acest proiect.

„<Spartachiada profesorilor> a fost și este mai mult decât un proiect sportiv. Este o ocazie de a aduce împreună cadrele didactice din diferite domenii într-o atmosferă de camaraderie, competiție sănătoasă și, poate cel mai important, de promovare a unui stil de viață sănătos”, a afirmat în deschidere prof. Maria Reuț, moderator al întâlnirii.

Prezent la eveniment, Florin Sinescu, subprefectul județului Suceava, a spus că evenimentul din vară, organizat de Alianța Sindicatelor din Învățământ, a readus spiritul de competiție prin organizarea foarte bună a Spartachiadei Profesorilor.

„Instituția Prefectului este mereu atentă la nevoile educației sucevene, iar parteneriatul dintre școală, părinți și zona administrativă este un câștig pentru întreaga comunitate”  a spus subprefectul Florin Sinescu.

Vicepreședintele CJ Suceava, profesorul Niculai Barbă, a amintit faptul ca evenimentul organizat de ASI se bucură de o participare internațională.
“Pentru comunitate este foarte important ceea ce fac profesori în general, dar și în particular, iar partea sportivă este necesară dezvoltării comunității. Suntem într-o eră în care tinerii se confruntă cu tot felu de adicții, iar școala trebuie să intervină. Familia, comunitatea, școala pot îndepărta tinerii, prin cultură și sport, de droguri. Numărul orelor de sport trebuie să fie mai mare”, a  precizat Barbă.

Aurelian Rotaru, prorector USV, a arătat ca instituția de învățământ este pe deplin conștientă de rolul ei la nivel local, dar și internațional. Acesta a spus ca USV este implicată într-o serie de proiecte educaționale care înseamnă nu doar studenți, ci și elevi.

„Viziunea USV este promovarea sportului deoarece județul Suceava are rezultate excepționale la olimpiada din această vară de la Paris”, a transmis Rotaru. 

În cadrul evenimentului au mai luat cuvântul decanul facultății de Educație Fizică și Sport, Florin LEUCIUC, Marius Colțuneac, inspector școlar de specialitate,  Mihai Androhovici de la “Sportul pentru toți”, directori și profesori de sport.