Unii angajați de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava fac exces de zel și se comportă ca niște puști ce vor să impresioneze pe cineva cu noua mașină. Un cititor al site-ului SuceavaLive, care a luat parte la o scenă nefirească a cărei protagoniști au fost trei angajați de la Permise veniți să raporteze la Prefectură, instituție aflată temporar în incinta Muzeului de Istorie din Suceava, a reușit să imortalizeze BMW-ul expus pe trotuar.
Cititorul nostru a apreciat că gestul polițiștilor de la Permise ar putea fi cauzat și de prețul parcării.
„Joi, 20 octombrie 22, în fața Muzeului de Istorie din Suceava, BMW-ul din imagine ferește doi pietoni pentru a parca pe trotuarul din dreptul trecerii.
Surpriza este că din autoturism au coborât trei polițiști de la Permise și Înmatriculări, îmbrăcați în hainele de serviciu, au tras un zâmbet ironic și au intrat în incinta Muzeului. (Într-adevăr, s-a dublat prețul parcărilor)”, a trasnmis suceveanul, deranjat de atitudinea sfidătoare a polițiștilor.