BPN al PNL a validat listele pentru parlamentare. Organizația PNL Suceava, prima care a fost validată

Prim-vicepreședintele PNL și președintele PNL Suceava. Gheorghe Flutur, a anunțat că în acesta după-masă, în ședința Biroului Politic Național al PNL, prima organizație care a primit, în unanimitate, votul pentru candidații la Parlamentul României, a fost Suceava.
„În acesta după-masă, în ședința Biroului Politic Național al PNL, prima organizație care a primit, în unanimitate, votul pentru candidații la Parlamentul României, a fost Suceava. PNL Suceava a fost printre primele organizații care și-au validat acasă listele de candidați, iar astăzi au fost validate la nivel național.
Așa cum am mai spus, Partidul Național Liberal Suceava vine la start cu oameni bine pregătiți, cu oameni ai locului, harnici și onești, reprezentativi pentru toate zonele județului și pentru toate categoriile sociale. Noi am început deja acțiunea de strângere de semnături pentru alegerile parlamentare și prezidențiale. Sunt încrezător în echipa propusă, o echipă ce a avut peste 400 de voturi la Comitetul de Coordonare Județean (CCJ) al PNL desfășurat la începutul lunii.
Avem în echipa oameni cu multă experiență parlamentară, oameni care au avut mandate performante de ministru, 3 la număr, având o bună reprezentare a doamnelor, sunt reprezentanți ai oamenilor de afaceri, din învățământ, care au misiunea de a sta de vorba cu sucevenii și să explice ,,de ce echipa liberală”.
De ce, vă spun și eu. Cu echipa liberală votată pentru Parlament, Suceava contează, fiecare sucevean contează, familia contează și contează fiecare comunitate, iar noi vom lupta ca toate acestea să conteze în continuare”, a transmis Gheorghe Flutur.
LISTA CANDIDAȚILOR PNL SUCEAVA
SENATUL ROMÂNIEI
1. Flutur Gheorghe
2. Ilișoi Octavian
3. Tabarcea Georgiana-Anca
4. Seredenciuc Viorel
5. Bența Codrin
6. Gherghel Grațian-Decebal
CAMERA DEPUTAȚILOR
1. Balan Ioan
2. Fădor Angelica
3. Gheorghiu Bogdan
4. Cadariu Daniel-Constantin
5. Mitrea-Muntean Rozmeni-Daniela
6. Barbă Niculai
7. Breabăn Ramona-Cristina
8. Schipor Adrian-Arcadie
9. Haiura Viorel
10. Zăhărescu Alexandru-Marian
11. Moraru Mihai
12. Ciornei Cezar-Gabriel
13. Salup-Rusu Alexandru-Marian