Bucovineanca Lavinia Jitaru a făcut senzație la Vocea României, cu piesa „Nu mă duc la club”

Bucovineanca Lavinia Jitaru, o voce spectaculoasă, a făcut senzație la Vocea României cu o interpretare personală a piesei lui Theo Rose „Nu mă duc la club”. Concurenta i-a lăsat pe antrenori cu gurile căscate.

„Vin din Suceava și sunt bucovineancă. Cânt muzică populară, dar îmi place muzica ușoară și am vrut să le combin”, a spus Lavinia Jitaru.

Lavinia Jitaru a făcut spectacol la Vocea României, chiar Theo Rose a rămas uimită de felul în care a interpretat piesa ei.

„Mă bucur atât de tare că ai venit sezonul ăsta la Vocea, nu mă așteptam… Este o voce extraordinară. Ne-am întâlnit la Suceava, după care am continuat să o urmăresc pe internet… E una dintre preferatele mele din mediul online”, a spus Theo Rose.

„Eu sper că lupta asta nu e pierdută pentru mine, e clar că între tine și Theo este o iubire… Îmi place foarte mult vocea ta și mi-ar plăcea să lucrez cu ea”, a adăugat Irina Rimes, potrivit protv.ro.

Întrebată din ce echipă vrea să facă parte, Lavinia a răspuns printr-un joc de cuvinte: „Mi-ar fi plăcut să merg în Vama Veche (la Tudor Chirilă n.r.), dar, din păcate, mi-am pierdut buletinul (la Smiley n.r.). Am scris un poem, dar până la urmă… fac ce-mi spune inima, la Theo și Horia!”.

Cine este Lavinia Jitaru de la Vocea României 2024

Lavinia studiază Compoziție Jazz, la Conservator, în București. A intrat prima la Conservator. A început să cânte de la 2 ani. De asemenea, părinții ei cântă muzică populară, iar piesa ei de suflet este „Jaga Jaga”. Tata este trompetist, iar mama este solistă, atunci când sunt la job-ul de zi cu zi (mama asistentă, iar tata ambulanțier).

Din clasa a-I-a până în clasa a X-a a făcut pian la Colegiul de Arta „Ciprian Porumbescu”  Suceava. Din clasa a XI-a până în a XII-a a făcut canto popular.

A luat premiul special la „Potcova de Aur”. Marea ei dragoste este muzica ușoară, dar cântă folclor pentru că în Bucovina se ascultă foarte mult acest gen muzical. Este cunoscută pe TIK TOK, acolo unde se postează cântând, are 103.000 de urmăritori.