Bustul pictorului Dimitrie Loghin, dezvelit, în Parcul Central din Suceava

De vineri, 13 octombrie, la împlinirea a 113 ani de la nașterea artistului plastic Dimitrie Loghin, în Parcul Central din Suceava a fost dezvelit bustul acestuia. În deschiderea evenimentului, a fost săvârșită o slujbă religioasă, urmată de o cuvântare ținută de fiica regretatului pictor, poet și profesor Dimitrie Loghin.

„Mărturisesc că sunt copleșită de emoții. Mă bucur că trăiesc acest moment la care am visat. Am avut convingerea că o statuie îl eternizează pe Dimitrie Loghin, că vom urmări parcursul lui didactic și artistic uitându-ne la această statuie. Și cum nimic nu este întîmplător, privirea lui Dimitrie Loghin de pe soclu este orientată spre cele două elemente care au fost baza activității lui. Familia, casa noastră fiind la 100 de metri aproape, și arta, reprezentată de biserica renovată, reîmprospătată de fostul lui elev, Ion Grigore. Și în felul acesta se încheie un triunghi al existenței fericite și împlinite a lui Dimitrie Loghin. Eu sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au ajutat, domnului primar, domnilor de la Serviciul de Investiții, domnilor din Consiliul Județean și sunt recunoscătoare artistului, care prin actul său creator a realizat acest bust, Augustin Asimionesei. Am recunoscut în cercul acesta de aici, familia mare, să zicem, a lui Dimitrie Loghin, pe cei care au fost colaboratori direcți în învățămînt sau artă și bineînțeles pe cei cu care a colaborat în întemeierea unor instituții culturale importante în județul nostru”, a afirmat fiica pictorului profesoara Viorelia Braicu.

Printre participanții la eveniment s-au aflat primarul Ion Lungu, viceprimarul Lucian Harșovschi, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, prefectul Alexandru Moldovan, consilieri locali și județeni, dar și artiști plastici.

„S-a inaugurat statuia profesorului și omului de cultură Dimitrie Loghin. Bustul a fost realizat la solicitarea fiicei sale profesor Viorela-Victoria Braicu și a fost realizat și donat gratuit municipalității de către sculptorul Augustin Asimionesei. A fost prezență destul de numeroasă, ceea ce arată aprecierea oamenilor de cultură suceveni față de cel care a fost Dimitrie Loghin. Vom realiza în Parcul central o Alee a Artiștilor, fapt pentru care am solicitat doamnei Președinte a Uniunii Artiștilor Plastici Suceava, Camelia Sadovei, numele unei personalități de cultură sucevene la care să-i realizăm bustul anul viitor”, a spus primarul Ion Lungu.

Președintele Flutur a spus că Suceava este un oraș care își recapătă dimensiunea culturală pe care a avut-o și Parcul Central ar trebui să aibă mai multe personalități care să fie recunoscute și busturi și statui să fie aduse.

„Mă bucur să văd aici că se întregește familia valorilor culturale ale Sucevei. Suceava aceasta are o patină, o rădăcină culturală fantastică. Mă uit câtă lume a venit astăzi aici și asta înseamnă prețuire. Sunt convins că mulți ați cunoscut familia mai îndeaproape. Mă bucur, domnule primar, că veniți cu aceste inițiative să umpleți acest parc. Mai aveți destul de multe personalități care să fie recunoscute și busturi și statui să fie aduse aici, la Suceava. Acest oraș  își recapătă dimensiunea culturală pe care a avut-o. Sunt multe personalități și cred că suntem și sunteți prea modești. Trebuie să vorbim cu voce mai apăsată despre valorile culturale ale Sucevei și ale Bucovinei. Pentru că suntem în această zodie a aniversărilor, pentru că azi a fost ziua marelui nostru Dimitrie Loghin, mâine este ziua lui Ciprian Porumbescu. Se împlinesc 170 de ani de la nașterea marelui Porumbescu”, a declarat Gheorghe Flutur.