În anul 1990, urmare a evenimentelor din 13 iunie, circa 10.000 de mineri din Valea Jiului au descins în București pentru a „restabili ordinea”. Au fost devastate Universitatea Bucureşti, precum şi sediile unor partide (PNL, PNŢCD), redacţii de ziare şi locuinţe ale unor oameni politici (Ion Raţiu).
1574: Ioan Vodă cel Viteaz este înfrânt și apoi ucis de turci la Reușeni
1848: Unirea guvernelor constituite la Islaz și București și formarea Guvernului provizoriu al Revoluției de la 1848
Vasile Alecsandri a publicat, în revista brașoveană „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, poezia „Hora Ardealului”
1880: România și Statele Unite ale Americii au stabilit relații diplomatice, la nivel de agenție diplomatică, pentru ca două luni mai târziu acestea să fie ridicate la nivel de legație. Relațiile diplomatice au fost întrerupte la 12 decembrie 1941 și au fost reluate, la 7 februarie 1946, la nivel de legație. La 1 iunie 1964, relațiile diplomatice dintre cele două țări au fost ridicate la nivel de ambasadă.
1935: În portul Constanța sosește vasul „Prințesa Maria” cu rămășițele pământești ale lui Dimitrie Cantemir și cu câteva arhive din Tezaurul României care a fost trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial. Arhivele au constat în registrele contabile ale unor bănci, state de servicii ale funcționarilor Ministerului Agriculturii, bancnote românești tipărite în 1917 la Moscova și nici un document istoric.
1991: La intrarea în Parcul Libertății din București a fost ridicată o cruce în memoria victimelor din 13-15 iunie 1990
2004: Miniștrii Afacerilor Externe din statele membre ale UE au aprobat, la Luxemburg, cadrul politico-juridic necesar creării primei Agenții europene pentru armament
2005: Salvamontistul sibian Teodor Tulpan, cel de-al doilea român care a ajuns pe Everest, începe expediția pe cel mai înalt vârf din Peru, Huascaran