În anul 2009 a încetat din viaţă, în urma unui accident rutier, poetul Grigore Vieru. A fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce. (n. 14 februarie 1935).
1821 – A încetat din viaţă Alexandru Şuţu, ultimul domn fanariot din Ţara Românească
1844 – La Iaşi se joacă, în premieră, comedia lui V. Alecsandri „Iorgu de la Sadagura”, prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei româneşti
1847 – Franz Liszt concertează la Iaşi, în casa vistiernicului Alecu Balş, unde face cunoştinţă cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri
1878 – Spiru Haret şi-a luat doctoratul în matematici la Sorbona cu o teză de mecanică cerească, devenită celebră
1879 – La Teatrul Naţional din Bucureşti are loc premiera comediei „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale
1882 – S-a născut medicul Victor Gomoiu, primul român preşedinte al unei societăţi ştiinţifice internaţionale, respectiv al Societăţii Internaţionale de Istorie a Medicinei (m. 1960)
1916 – S-a născut Silviu Brucan, politician român (d. 2006)
1941 – În teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanţă, ca în toate actele de stare civilă numele româneşti să fie scrise cu grafie maghiară
1999 – Peste 10 000 de mineri încep un marş spre Bucureşti, în cadrul ultimei mineriade