În anul 1442 a avut loc lupta de pe râul Ialomiţa încheiată cu victoria lui Iancu de Hunedoara asupra turcilor aflați sub comanda beiului Rumeliei, Şehabedin Pașa. Astfel, după victoria de la Sântimbru de la jumătatea lunii martie a anului 1442 contra turcilor, Iancu de Hunedoara a pătruns cu oastea în Ţara Românească şi a sprijinit urcarea la tron a domnitorului Basarab al II-lea, fiul fostului domnitor Dan al II-lea.
1666: A izbucnit Marele incendiu din Londra, care, timp de 4 zile și jumătate, a distrus întregul oraș, inclusiv Catedrala Sfântul Paul; în memoria victimelor a fost ridicată o statuie care se afla în centrul Londrei.
1752: În Marea Britanie și în coloniile sale, calendarul iulian a fost înlocuit cu calendarul gregorian, diferența de 11 zile dintre cele două calendare fiind rectificată prin faptul că următoarea zi, 3 septembrie, a fost datată 14 septembrie.
1792: Revoluția franceză: „Masacrele din septembrie”; 1300 de deținuți din închisori sunt omorâți fără judecată de către mulțimea dezlănțuită.
1829: Semnarea Tratatului de pace ruso-turc, la Adrianopol.
1848: A treia Adunare națională de la Blaj (60 000 de participanți) declară că nu recunoaște „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria și reafirmă revendicările țărănimii iobage. Se formează oastea populară sub conducerea lui Avram Iancu.
1859: În întreaga lume are loc o superfurtună solară.
1870: Bătălia de la Sedan, desfășurată în cadrul războiului franco-prusac, în urma căreia trupele franceze au fost încercuite și înfrânte de cele prusace, provocând căderea celui de-al doilea imperiu al lui Napoleon al III-lea și proclamarea republicii și a Comunei din Paris.
1943: Antonescu și Hitler se întâlnesc în Germania pentru reconfirmarea alianței dintre cele două țări.
1945: Al doilea război mondial: Semnarea actului privind capitularea necondiționată a Japoniei. Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
1958: A fost inaugurat, la București, Muzeul „George Enescu”.
1991: Naufragiul cargoului „Rostok”, sub pavilion ucrainean, a blocat Canalul Sulina în dreptul comunei Partizani.
1995: S-a deschis la Cleveland, statul Ohio, Muzeul „Rock and Roll of Fame”, închinat celor mai influenți cântăreți și producători de muzică rock.
2002: Specialiștii Institutului Clinic Fundeni au realizat, în premieră națională, un transplant de măduvă în cazul leucemiei acute.