În anul 1925 se naşte în localitatea Argos din Grecia, Toma Caragiu, actor român cu activitate bogată în teatru, TV și film; a interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind „Actorul și sălbaticii”. (d. 4 martie 1977, București)
1745: Marele Duce Petru Fedorovici, viitorul Țar Petru al III-lea, s-a căsătorit cu prințesa germană Sophie Friederike Auguste von Anhalt-Zerbst-Dornenburg, mai târziu mai bine cunoscută sub numele de Ecaterina cea Mare.
1772: Regele Gustav al III-lea impune o nouă constituție a Suediei, prin care a instaurat un scurt regim absolutist.
1810: Parlamentul suedez alege ca prinț moștenitor pe mareșalul francez Jean-Baptiste Bernadotte.
1831: În Statele Unite izbucnește o rebeliune a sclavilor din Southampton County, Virginia, condusă de Nat Turner, în care au fost uciși 55 de albi înainte ca poliția să oprească protestatarii. Turner era un fanatic religios, care susținea că primea ordine de la Dumnezeu.
1897: Chimistul german Felix Hoffmann de la Bayer a sintetizat heroina prin metoda folosită de chimistul englez C.R. Wright în 1874. Pînă în 1910 a fost etichetată ca fiind un derivat substituit al morfinei, utilizat pentru tratarea tusei iritative la copii.
1911: Pictura Mona Lisa de Leonardo da Vinci a fost furată din Muzeul Luvru din Paris, urmând să fie recuperată după două zile.
1943: Sfârșitul bătăliei de la Kursk (începută la 5 iulie 1943). Cea mai mare bătălie a blindatelor din istorie. Armata germană a pierdut peste 500.000 de oameni.
1945: Regele Mihai I a somat guvernul dr. Petru Groza să demisioneze. În urma refuzului primit, a hotărât să nu mai semneze decretele de legi („greva regală”).
1955: La ora 20.00 începe prima emisiune experimentală de televiziune în România.
1959: Hawaii, devine cel de-al 50-lea stat al Statelor Unite ale Americii.
1961: De la Galeria Națională din Londra a fost furat celebrul tablou al lui Goya, „Ducele de Wellington”. A fost recuperat în 1965.
1965: Este proclamată Republica Socialistă România în urma adoptării unei noi constituții.
1986: Eliberarea bruscă de dioxid de carbon de la Lacul Nyos din Camerun va costa mai mult de 1.700 de vieți omenești și mii de animale moarte.