Calendarul zilei de 21 iulie

1718: Tratatul de la Passarowitz: Imperiul Otoman cedează Austriei Banatul, Oltenia, nordul Serbiei și al Bosniei.
1861: La București, pe scena Teatrului cel Mare (ulterior Teatrul Național), a avut loc prima reprezentație a piesei „Hamlet”, de William Shakespeare, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly, primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet.
1880: Poetul Alexandru Macedonski publică, în revista „Literatorul”, articolul „Despre logica poeziei”, considerat a fi primul manifest al poeziei române moderne.
1938: Prin tratatul de pace care a pus capăt războiului dintre Bolivia și Paraguay, Bolivia a pierdut aproape o treime din teritoriul său, dar și-a păstrat domeniile sale de petrol, la poalele Anzilor, în timp ce Paraguay aproape și-a dublat teritoriul.
1941: Primul bombardament al aviației germane asupra Moscovei.
1944: Claus von Stauffenberg și ceilalți conspiratori sunt executate la Berlin, Germania, pentru complotul din 20 iulie de asasinare a lui Adolf Hitler.
1945: Președintele american Harry S. Truman a aprobat ordonanța prin care se aproba folosirea bombelor atomice.
1969: La aproape 7 ore după ce modul lunar a aselenizat, astronauții americani Neil Armstrong și Edwin „Buzz” Aldrin devin primii oameni care pășesc pe Lună, în timpul misiunii Apollo 11 (20 iulie în America de Nord).
1969: A fost inaugurat Combinatul petrochimic Pitești.
1971: A fost dată în exploatare definitivă ecluza românească de la Porțile de Fier.
2005: La 14 zile de la atacurile teroriste din Londra sunt din nou găsite bombe la Londra, de data aceasta însă nu au fost detonate.