În anul 1600 Mihai Viteazul se intitulează într-un hrisov „domn al țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei”, confirmând, documentar, prima unire politică a celor trei țări române (unirea efectivă fusese realizată la sfârșitul lunii mai 1600).
1413 – Prima mențiune documentară a Episcopiei Rădăuților.
1415 – A fost ars pe rug reformatorul religios ceh Jan Hus (condamnat ca eretic); erou național al poporului ceh; creator al limbii literare cehe („De orthographia boemica”) (n.~1369).
1785 – Dolarul american este ales în unanimitate ca monedă pentru Statele Unite ale Americii. Este prima dată când un stat adoptă un sistem de monedă zecimal.
1885 – Savantul francez Louis Pasteur a folosit pentru prima dată vaccinul antirabic. Pacientul este Joseph Meister, un băiat care a fost mușcat de un câine turbat.
1917 – Primul război mondial: Trupele arabe conduse de Lawrence al Arabiei și Auda ibu Tayi captureză orașul Aqaba.
1919 – Dirijabilul englezesc R34 aterizează la New York, după o călătorie ce a durat 108 ore. A fost prima traversare a Oceanului Atlantic de către un astfel de aparat de zbor.
2000 – Cele două camere ale Parlamentului federal al Serbia și Muntenegru au adoptat, în ședințe separate, trei amendamente la Constituție, care modifică sistemul de alegere a președintelui țării și diminuează rolul Muntenegrului în cadrul sistemului legislativ de la Belgrad.
2012 – Traian Băsescu a fost suspendat din funcția de președinte al României de parlamentarii din cadrul celor două camere reunite ale Parlamentului cu 256 voturi pentru. În urma prezenței la referendum a 46,24% din populația cu drept de vot, rezultatul a fost invalidat deoarece nu a întrunit cvorumul necesar.