În anul 1907 se naşte Gheorghe Cartianu, cunoscut profesor universitar, cercetător de valoare mondială, inventator și membru corespondent al Academiei Române; s-a specializat în domeniul radiocomunicațiilor; a realizat primele instalații românești de emisie cu modulație de frecvență, de concepție proprie, cu care s-au efectuat primele emisii experimentale, pe unde metrice, în România; (d. 26 iunie 1982)
- în anul 1815, Napoleon Bonaparte îşi începe exilul pe insula St Elena, unde îşi va găsi sfârşitul câţiva ani mai târziu; decesul fostului împărat a fost înconjurat de controverse;
- în anul 1826, Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi hotărăște ridicarea Catedralei mitropolitane de la Iași, unde, din anul 1889, se află racla cu cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei;
- în anul 1870, a debutat mișcarea antidinastică de la Ploiești, condusă de Alexandru Candiano-Popescu cunoscută ca Republica de la Ploiești; formarea acestei mișcări conspirative este determinată de dezamăgirea unor oameni politici ai vremii care sperau ca prin supunerea față de o dinastie străină să fie realizată o relaxare, o liniște între partidele politice;
- în anul 1889, prin Înalt Decret Regal 2073 s-a înființat, pe lângă Marele Stat Major al Armatei Române, o Școală Superioară de Resbel, în prezent Academia de Înalte Studii Militare;
- în anul 1945, la Londra se semnează un acord între marile puteri aliate privind urmărirea și pedepsirea criminalilor de război naziști în cadrul unui Tribunal militar internațional; la 2 noiembrie 1945, tribunalul și–a început lucrările la Nürnberg;
- în anul 1963, are loc „Marele Jaf din Tren” , trenul poștal de Corespondență a Casei Regale, care călătorea de la Glasgow spre Londra, a fost jefuit de o bandă formată din 15 indivizi, conduși de Bruce Reynolds; ei au pătruns în tren și au furat 2,3 milioane de lire sterline (echivalentul a aproximativ 80 de milioane de dolari în 2009); treisprezece dintre membrii grupării au fost prinși, judecați și condamnați;
- în anul 1983 moare Emanoil Petruț, actor român de teatru și film; cu un timbru inconfundabil de un mare dramatism a ajuns să fie vocea lui Decebal sau a lui Mihai Viteazul în filme istorice de mare succes semnate de Sergiu Nicolaescu;
- în anul 2007, naveta spaţială americană Endeavour a fost plasată cu succes pe orbită având la bord şapte astronauţi, printre care şi prima învăţătoare care merge în spaţiu.