În anul 1868, a apărut la Iași, manualul lui Ion Creangă: „Metodă nouă de scriere și citire pentru anul clasei I-a primare”, manualul cunoscut și ca Abecedarul lui Creangă. A fost o lucrare didactică redactată de Ion Creangă, în colaborare cu colegii săi institutori C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu, care a apărut la Iași, în 1868 și a avut 23 de ediții succesive până în 1893.
- în anul 1392, are loc prima menționare a prezenței monedelor emise de Țara Românească în cartierul Pera din Constantinopol („perperii de Valachia”); era atestată, astfel, circulația monedei românești în comerțul internațional;
- în anul 1481 are loc bătălia de la Râmnic dintre Ştefan cel Mare al Moldovei pe de o parte şi Basarab IV-lea cel Tânăr al Munteniei cu armata otomană condusă de Ali-beg şi Skender-beg pe cealăltă parte, bătălie câştigată de Ştefan cel Mare;
- în anul 1535 este executat savantul umanist englez Thomas Morus, autorul „Utopiei”, lucrare fundamentală în istoria ideilor politice; Thomas Morus a fost un avocat, scriitor și om de stat englez, personalitate reprezentativă a umanismului din Europa; este cunoscut în special pentru refuzul său de a-l recunoaște pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus să renunțe la principiile sale și la religia sa catolică, acel refuz având drept consecințe terminarea carierei sale politice, închiderea sa în Turnul Londrei, și apoi executarea lui pentru înaltă trădare
- în anul 1839 s-a născut John D. Rockefeller, om de afaceri american; a fost un industriaș și filantrop american, fondatorul Standard Oil Company, companie care a dominat industria petrolului și a fost primul mare trust de afaceri din SUA; bogăția lui Rockefeller a crescut, el devenind cel mai bogat om din lume și primul american care a avut mai mult de un miliard de dolari; ajustând averea sa în funcție de inflație, el este adesea considerat ca fiind cea mai bogată persoană din istorie;
- în anul 1889 a fost publicată prima ediție a cotidianului american economic și financiar „Wall Street Journal”;
- în anul 1918 are loc instituirea Medaliei „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918”; crucea este o distincție comemorativă românească instituită de regele Ferdinand I prin Decretul Regal No. 1744 din 8 iunie 1918 care a fost conferită tuturor participanților la Primul Război Mondial;
- în anul 1922 a avut loc primul meci al echipei de tenis a României în Cupa Davis (România–India, 0-5);
- în anul 1982 are loc tentativa de asasinat împotriva președintelui irakian Saddam Hussein în Dujail, desfăşurată în cursul trecerii prin acest sat a unui convoi în care se afla şi Saddam Hussein; urmare a eşecului, 140 de săteni din aceasta localitate situată la nord de Bagdad au fost ucişi din ordinul dictatorului ;
- în anul 1960 se naşte în comuna Botoşana, jud. Suceava, Gheorghe Flutur, politician român, membru PNL care a îndeplinit funcția de Ministru al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, actualmente preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.