Campanie de informare adresată persoanelor expuse riscului de violenţă sexuală și de gen, desfășurată de Poliție, în parteneriat cu mai multe fundații și asociații

Sub sloganul „Siguranţa este un drept al tuturor”, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, Poliția Română, Fundația Sensiblu în colaborare cu UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați desfășoară la nivel național o campanie de informare adresată persoanelor expuse riscului de violenţă sexuală și de gen. 

Înițiativa își propune dezvoltarea unui cadru coerent de informare, sensibilizare și mobilizare, ca parte integrantă a efortului național de contracarare și prevenire a criminalității – inclusiv prevenirea violenței domestice, sexuale și de gen, care afectează în mod disproporționat persoanele aflate în situații de vulnerabilitate, precum sunt persoanele refugiate din Ucraina.

Subsumate campaniei„Siguranţa este un drept al tuturor”, în luna septembrie 2023, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava au desfășurat patru sesiuni de informare pentru comunitatea de refugiați ucrainieni, sesiuni care au avut drept scop  recunoașterea și semnalarea situațiilor de violență. 

Sesiunile de informare din cadrul campaniei, susținute de reprezentanții compartimentelor pentru analiza și prevenirea criminalității împreună cu specialiști din cadrul Agenției Naționale împotriva traficului de persoane – Centrul regional  Suceava s-au concentrat pe patru teme principale:

  1. Cadrul legislativ pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, cu accent pe Legea 217/2003, ordinul de protecție și ordinul de protecție provizoriu, precum și procedurile de obținere a acestora. 
  2. Prevenirea victimizării minorilor,siguranța copiilor în spațiul public, în familie și la școală.
  3. Siguranța pe stradă și în spațiile publice,identificarea potențialelor situații de risc în mediul urban: hărțuire, agresiune verbală sau fizică etc., a modurilor potențiale de reacție și a realizării unui plan de siguranță.
  4. Combaterea traficului de persoane,sesiune organizată în colaborare cu ANITP, identificarea riscurilor și a potențialilor agresori, resursele și serviciile disponibile pentru victimele traficului de persoane, inclusiv cum pot obține ajutor și sprijin.

Violența sexuală și de gen (VSG) reprezintă un termen umbrelă pentru orice act comis împotriva voinței unei persoane, bazat pe normele de gen (diferențele atribuite social între femei și bărbați) și relații inegale de putere. 

La nivel mondial, una din trei femei este supusă violenţei fizice sau sexuale în timpul vieţii. Într-un context regional marcat de tensiuni și conflict, persoanele din zonele afectate de război se confruntă cu riscuri semnificativ mai mari de violență și vulnerabilitate.