Campanie „din poartă în poartă”, desfășurată de IPJ Suceava și „Casa lui Patrocle” pentru prevenirea abandonului de animale

Asociația „Casa lui Patrocle” și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava au anunțat miercuri, 20 septembrie, într-o conferință comună de presă susținută la sediul IPJ, că vor demara noi acțiuni de informare și prevenire a abandonului de animale. Acestea se vor axa pe informarea proprietarilor de câini din rasa comună cu privire la obligativitatea de a steriliza și microcipa animalele.

Astfel, într-o primă fază, vor fi informați cetățenii din cartierul sucevean Ițcani, acțiunea urmând să se desfășoare din ușă în ușă, așa încât toată lumea să aibă acces la informații. Tot atunci, oamenilor li se va prezenta posibilitatea de sterilizare, în mod gratuit, a patrupedelor pe care le dețin.

Munca nu este deloc ușoară, iar rezultatele se văd în general greu, pe termen lung, însă evident că trebuie făcut ceva.

Roxana Ciornei, președintele Asociației „Casa lui Patrocle”, a declarat că numai anul trecut asociația pe care o reprezintă a sterilizat 4.000 de câini. Ea a pus un foarte mare accent pe implicarea primarilor în ceea ce înseamnă prevenirea abandonului de animale, lucru care „nu se întâmplă”, din păcate în prezent. Totodată, Roxana Ciornei a precizat că adăposturile de animale existene în județ sunt prea puține pentru a face față numărului mare de patrupede abandonate și a făcut apel la edili să construiască astfel de spații, fie independent, fie în asociere cu alte localități. Președinta Asociației „Casa lui Patrocle” a adăugat că în județul nostru încă se abandonează masiv animale, iar adăposturile din Suceava, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și cel din Dărmănești deținut de aceasta au depășit demult capacitatea maximă de găzduire.

Pe de altă parte, directiorul DSVSA Suceava, dr. Mihai Voloșeniuc, a dat un exemplu pozitiv în ceea ce privește această problematică, subliniind că în comuna suceveană Berchișești urmează să își deschidă porțile un adăpost privat cu care unitățile administrativ teritoriale din zonă vor putea încheia contracte de colaborare.

Totodată, șeful DSVSA a mai precizat că în bazinul râului Siret, pe raza județului Botoșani, au fost identificate deja mai multe cazuri de animale cu rabie, între care chiar și un câine fără stăpân.

„Dacă scăpăm această boală în rândul câinilor fără stăpân vom avea o mare problemă ce va fi greu de gestionat, mai ales că acești câini se apropie de locuințele oamenilor și pot mușca”, a spus dr. Voloșeniuc.

Prezentă la conferința de presă, șefa Biroului pentru Protecția Animalelor Suceava, inspector principal Raluca Știr, a declarat că polițiștii au dat deja avertismente primăriilor din județul nostru care nu au încheiate contracte pentru gestionarea câinilor fără stăpân, urmând ca în viitor să aplice chiar și amenzi.

„În baza OUG 155/2021, privind aprobarea  programului de gestionare a câinilor fără stăpân, este obligatorie identificarea exemplarelor canine prin microcipare, neîndeplinirea acestor obligații de sancționează cu amendă de la 2.000 de lei la 5.000 de lei sau de la 5.000 de lei la 10.000 de lei”, a subliniat șefa Biroului pentru Protecția Animalelor Suceava, inspector principal Raluca Știr.