Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava va derula în parteneriat cu instituțiile și ONG-urile partenere care s-au alăturat, prima ediție a Campaniei județene de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin cerșetorie, „Locul copiilor e la școală, nu pe stradă!” în perioada 15 Iunie – 31 Decembrie 2023.
În primele luni ale acestui an, la nivelul judetului Suceava, s-a înregistrat o creștere a numărului de sesizări privind copii în situație de risc, exploatați prin cerșetorie, pentru care DGASPC Suceava a intervenit punctual.
„Campania noastră își propune să reducă amplitudinea traficului de persoane prin cerșetorie, la nivelul judetului Suceava, printr-o mai bună informare dar și implicare a cetățenilor, printr-o serie de acțiuni în locații cheie ale municipiului Suceava, precum și prin activități în care vor fi implicați, atât copiii care cerșesc, cât și părinții acestora. La nivelul județului Suceava, s-a constituit un grup de lucru, format din reprezentanți ai autorităților locale și societății civile, astfel încât să găsim modalitățile potrivite de a diminua efectele cerșetoriei”, a spus Nadia Crețuleac, director executiv, DGASPC Suceava.
Campania se desfășoară cu sprijinul poliției locale, a asistenților sociali și al psihologilor din cadrul DGASPC Suceava, dar și împreună cu voluntari, care se vor afla în zonele cele mai frecventate unde se practică cerșetoria pentru a împărți materiale informative și a sta de vorbă cu cetățenii. Cu sprijinul acestor structuri, vom încerca să identificăm cauza pentru care se practică cerșetoria, iar în cazul minorilor, vor fi adoptate măsuri de protecţie specială.
Acțiunile se vor desfășura de două ori pe săptămână, în anumite intervale orare, la intersecții și în zona supermarket-urilor, unde vor fi amplasate și afișe cu mesaje anti-cerșetorie.
Pentru a sprijini campania și a ajuta la stoparea fenomenului cerșetoriei, cetăţenii care observă persoane care cerşesc, în special minori, pe raza municipiului Suceava, sunt rugaţi să sune la Telefonul Copilului 119, apel gratuit din orice rețea de telefonie.
Autoritățile și organizațiile care fac parte din grupul de lucru județean sunt: Inspectoratul Județean de Poliție, Poliția locală a municipiului Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Fundația „Te Aud România”, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane-Centrul Regional Suceava, Asociația Eliberare, Asociația ”Sfântul Dosoftei”, Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, Asociația ”Lumină lină”.
Activitățile propuse în această campanie se adresează, în mod special, reprezentanților grupului țintă: copii și adulți aflați în situație de risc, persoane dispuse să ofere bani acestora, reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane, lideri de opinie și publicului larg.
Măsuri legislative
Cu referire explicită la copii (persoanele sub 18 ani), Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului sancţionează folosirea copiilor in scopul cersetoriei.
Art. 134 (1) Îndemnul ori înlesnirea practicării cerşetoriei de către un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicării cerşetoriei de către un minor se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani. (2) Recrutarea ori constrângerea unui minor la cerşetorie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) este săvârşită de un părinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani, pentru fapta prevăzută la alin. (1), si de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi pentru fapta prevăzută la alin. (2).
Art. 135 Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, deşi are capacitate de a munci, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.