Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Daniel (34 de ani), căsătorit, la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Suceava ori în cadrul DGASPC Suceava, pe o perioadă de 60 de zile.
În același dosar, a fost condamnată și inculpata Monica (48 de ani), căsătorită, la pedeapsa de un an și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Decizia nu era definitivă la data pronunțării (15 martie 2023). Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitivă.
La data de 27 februarie 2020, la ora 13.00, inculpatul se afla într-un supermarket din Suceava. Când bărbatul a ajuns în dreptul caselor de marcat, acesta s-a îndreptat către casa cu numărul 8, unde în calitate de casier era inculpata, cu care s-a înțeles în prealabil să nu îi scaneze toate produsele.
Inculpatul a pus toate produsele din cărucior pe bandă, iar inculpata a scanat doar o parte dintre acestea. Bărbatul a avut de achitat suma de 87 de lei, după care s-a îndreptat către ieșirea din magazin. În timpul deplasării, bărbatul a fost oprit de agenții de securitate și condus în camera de interpelare. Acolo, s-a procedat la compararea produselor achitate cu cele din cărucior, stabilindu-se că valoarea produselor pentru care inculpatul nu a achitat prețul este de 561,96 lei. Inculpatul a achitat în final contravaloarea produselor, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Inculpata a fost chemată de către manager. Potrivit realitatea.net, aceasta a recunoscut că îl cunoaște pe client și că nu i-a scanat toate produsele, deși potrivit fișei postului avea în virtutea calității de casier atribuția principală de a încasa toate produsele achiziționate de clienți.
La audieri, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Inculpata a recunoscut săvârșirea faptei în cursul urmăririi penale, însă nu s-a prezentat la niciun termen de judecată și nici nu a transmis un înscris autentic din care să rezulte că recunoaște fapta.