Vești pentru românii care se apropie de vârsta de pensionare, dar care nu au atins stagiul minim de cotizare. Statul român permite cumpărarea până la 5 ani de vechime în muncă și, foarte important, doritorii pot beneficia de această facilitate până la 31 august 2023.
Pentru românii care au goluri în cartea de muncă și doresc să cumpere vechime, este bine de știut că demersul se raportează la salariul minim pe economie, majorat la 3.000 de lei. Mai exact, pentru 2023, cei care vor să cumpere un an de vechime trebuie să scoată din buzunar, nici mai mult, nici mai puțin decât 9.000 de lei, notează gandul.ro.
De la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut este de 3.000 de lei
Ordonanța de Urgență 163/2020, adoptată de Parlament, permite persoanelor care nu au suficientă vechime în muncă să încheie cu casele de pensii un contract de asigurare socială de până la 6 ani consecutivi.
În condițiile în care de la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut pe țară este de 3.000 de lei, contribuția lunară la sistemul public de pensii crește de la 638 lei, cât era în 2022, la 750 lei în 2023. Astfel, în acest an, contribuția la sistemul public de pensii va fi de 9.000 de lei.
După ce doritorii vor încheia un contract cu Casa de Pensii, aceștia pot opta să plătească toți banii odată sau să facă plata eșalonat. Contribuția se raportează la salariul minim pe economie și este în proporție de 25%.
1 an vechime = 9.000 de lei
2 ani vechime = 18.000 de lei
3 ani vechime = 27.000 de lei
4 ani vechime = 36.000 de lei
5 ani vechime = 45.000 de lei
De asemenea, cel care optează pentru un astfel de demers trebuie să nu fi realizat, în perioadele pentru care solicită plata retroactivă, stagiu de cotizare sau asimilat acestuia în sistemul public de pensii din ţară sau în sisteme neintegrate acestuia, ori în alte state membre ale Uniunii Europene sau cu care România are acorduri de securitate socială.
„La încheierea contractului de asigurare socială, asiguratul va completa o declaraţie, conform modelului prevăzut de lege, din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare pentru care se solicită asigurarea, îndeplineşte condiţiile cumulative, conform legii.”
Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare.
Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare, iar cota de contribuţie potrivit Codului Fiscal este de 25 % în anul 2023.
„Cetăţenii români din ţară sau din străinătate care nu au calitatea de pensionari, nu au fost asiguraţi sau nu au avut obligația asigurării în sistemul public de pensii în anumite perioade, vor putea încheia, până la 31 august 2023, un contract de asigurare prin care îşi pot plăti retroactiv contribuţia de asigurări sociale pentru perioade de cel mult șase ani anteriori lunii încheierii contractului.”
„Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare”, se menționează în actul normativ, potrivit informațiilor publicate de adevărul.ro.
Cum se înregistrează contractul de asigurare socială
Potrivit Casei de Pensii a Municipiului București, pentru înregistrarea unui contract de asigurare socială, este nevoie să vă prezentați personal sau prin mandatar, desemnat prin procura specială, la sediul Casei de Pensii a Municipiului București, cu cartea de identitate in original și copie.
Cum poate fi plătită suma calculată la semnarea contractului?
Potrivit OUG 163/2020, plata contribuției se poate efectua integral, într-o singură tranșă – până la data de 31 august 2023 sau în tranșe lunare – până la data de 31 august 2023.
Plata contribuției de asigurări sociale se efectuează prin orice mijloc de plată prevăzut de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate sau mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.
Documentele necesare unui astfel de demers sunt:
Carte de identitate original + copie;
Dosar carton cu șină;
Formular deschidere contract în două exemplare;
Declarație protecție date;
Declarație pe propria răspundere;
În cazul cetățenilor străini cu domiciliul în alt stat – pașaportul sau orice alt document emis de statul al cărui cetățean este, prin care se face dovada identității persoanei și a cetățeniei, potrivit psnews.ro.