Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Adriana Pistol, a afirmat că subvarianta Centaurus a tulpinii Omicron pare să fie mai transmisibilă, dar nu și mai periculoasă, precizând că prin periculoasă se referă la posibilitatea de a evolua către decesul pacientului infectat.
“După cum vedeţi, şi în statele din vestul Europei, unde numărul de cazuri este deja foarte mare, şi nu numai, şi în Statele Unite, ea pare să fie doar mai transmisibilă, nu şi mai periculoasă, dacă prin periculoasă vă referiţi la nivelul de severitate şi posibilitatea de a evolua către deces. În rest, nu aveţi de făcut decât acelaşi lucru ca şi până acum, indiferent cum se numeşte tulpina virusului Sars-Cov-2, că-i spune Alfa, că îi spune Beta, că-i spune Delta, că îi spune Omicron, că îi spune Centaurus, transmisibilitatea se face prin acelaşi mod şi, prin urmare, căile prin care putem să ne protejăm sunt aceleaşi: adică, mască, spălatul pe mâini, evitarea aglomeraţiilor, aerisirea”, a explicat secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Întrebată dacă există o incidenţă de la care ministerul îşi pune problema impunerii unor restricţii, Adriana Pistol a răspuns: “Întâi de toate, trebuie să precizez că nu mai lucrăm pe baza incidenţelor, lucrăm pe baza ratei de ocupare din spital. Ca urmare, în momentul în care vom ajunge la numărul maxim de paturi pentru că pe planul de rezilienţă avem diverse procente, ajungem până la 30 la sută din paturile totale. În acel moment ajungem la o rată de ocupare de peste 70 – 75 la sută, atunci într-adevăr ne putem face probleme vizavi de colmatarea spitalelor şi vom vedea dacă vom regândi cumva acordarea asistenţei medicale. Din punct de vedere al restricţiilor, Ministerul Sănătăţii nu are această posibilitate legală să impună restricţii”, relatează psnews.ro.