Cătălin Urtoi: „Este asigurată finanțarea pentru autostrada Pașcani-Suceava-Siret și drumul expres Suceava-Botoșani”

Tronsonul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava – Siret va fi construit cu fonduri europene, în Programul Operațional de Transporturi fiind incluse mai multe proiecte de autostrăzi, printre care și tronsonul A7 Pașcani – Suceava – Siret. O informare în acest sens a fost făcută de consilierul ministrului Transporturilor pe proiectele de infrastructură din regiunea Moldovei, Cătălin Urtoi.

În Programul Operațional Transport Axa 1 Rutier Principal sunt incluse: A7/ Pașcani-Suceava-Siret; A8/ Miercurea Nirajului – Leghin; A13/ Bacău – Brașov și A8/ Târgu Neamț (Moțca) – Lețcani – Ungheni. În vreme ce pentru cele patru tronsoane ale A7 de la Ploiești la Pașcani, finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență iar termenul de finalizare al lucrărilor fiind anul 2026, pentru cele două tronsoane ale A7 de la Pașcani la Siret finanțarea este asigurată prin POT, ceea ce înseamnă că lucrările vor putea fi finanțate și după 2027, în limitele regulei „n^3”.

„Pentru proiectele prevăzute în prezentul Program Operațional de Transporturi, strategia de lucru a Ministerului Transporturilor a prevăzut o supracontractare de 200% peste cifra actuală de 9,86 miliarde euro (fără TVA), variantă acceptată de către Comisia Europeană în forma sa finală din luna iunie 2022, sub forma unor credite de angajament. Asta înseamnă că dacă suma de 9,86 miliarde euro (fără TVA) este epuizată în urma facturării, atunci vor fi redistribuite fonduri din alte programe rămase în urmă și care nu vor cheltui banii până în 2027, sau chiar în cadrul axelor din cadrul Programului Operațional de Transporturi, sau prin completare de la bugetul de stat, iar în ultimă instanță din noul exercițiu financiar 2027-2034”, a explicat consilierul ministrului Transporturilor. Este de precizat că la „axa rutier secundar” apare și drumul expres Suceava – Botoșani.

În final, Cătălin Urtoi a subliniat faptul că „sunt bani pentru toate proiectele din regiunea Moldovei aflate în acest moment în faza de studiu de fezabilitate sau studiu de fezabilitate plus proiectare”. Urtoi a arătat că este importantă finalizarea cât mai rapidă a etapei de documentații, pentru ca apoi să fie emisă Hotărârea de Guvern pentru indicatorii tehnico-economici pentru fiecare proiect în parte, astfel încât să se poată intra în etapa de licitație și ulterior proiectare sau execuție.