Șapte posturi de asistent medical cu studii superioare, scoase la concurs de Spitalul Județean Suceava
Sute de pasageri în incertitudine: Wizz Air sistează zborurile spre Treviso, Bologna și Karlsruhe după mijlocul lunii decembrie
Șapte posturi de asistent medical cu studii superioare, scoase la concurs de Spitalul Județean Suceava
Sute de pasageri în incertitudine: Wizz Air sistează zborurile spre Treviso, Bologna și Karlsruhe după mijlocul lunii decembrie
Oficialități, artiști de seamă și prezență numeroasă, la manifestările organizate în comuna Boroaia Boroaia, comuna cu cei mai mulți generali din țară, și-a sărbătorit joi, 13 iunie, de Înălțarea Domnului, ziua....
Președintele ales al CJ Suceava, pe locul trei în țară, ca număr de voturi obținute Biroul Electoral Central a finalizat procesul electoral, astfel că se poate spune cu certitudine câte voturi a...
Ciprian Țarievici și-a dat demisia din funcția de viceprimar, dar și din Consiliul Local Rădăuți Viceprimarul municipiului Rădăuți, liberalul Ciprian Țarievici, și-a anunțat demisia atât din funcția de viceprimar, cât și din cea...
Aproape 160.000 de suceveni au votat pentru Larisa Blanari europarlamentar Biroul Electoral Central a finalizat procesul electoral, astfel că se poate spune cu certitudine câte voturi a obținut...
Calendarul zilei de 14 iunie În anul 1990, urmare a evenimentelor din 13 iunie, circa 10.000 de mineri din Valea Jiului au descins...
Gheorghe Șoldan a adus, la Boroaia, un omagiu eroilor neamului Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șolgan, a luat parte joi, 13 iunie, de Înălțarea Domnului, la...
Eveniment omagial, organizat de Ziua Eroilor, la Stulpicani Ziua Eroilor a fost sărbătorită și în comuna suceveană Stulpicani, printr-un eveniment omagial, la care au luat parte...
Autoritățile din comuna Baia au marcat Ziua Eroilor Și în acest an, Primăria comunei Baia, prin primarul Maria Tomescu, a organizat o serie de manifestări menite...
Ziua Eroilor, marcată la Suceava prin ceremonii militare și religioase Ziua Eroilor a fost sărbătorită joi, 13 iunie, în municipiul Suceava cu depuneri de coroane de flori la...
Atelierul Magia plantelor, în vacanța de vară, la Muzeul de Științele Naturii din Suceava Muzeul Național al Bucovinei continuă seria proiectelor de educație muzeală dedicate copiilor. La Muzeul de Științele Naturii, în...