Economistul Christian Năsulea consideră că aderarea completă a României la spaţiul Schengen va avea „impact pozitiv major” pentru ţara noastră din perspectivă economică, dar atrage atenţia asupra „elefantului din încăpere”, şi anume opţiunea unor români pentru partide „anti-europene şi anti-piaţă liberă”. În acest context, spune economistul, trebuie să fim atenţi să votăm „cu înţelepciune” la următoarele alegeri prezidenţiale, arătându-le astfel „concetăţenilor europeni” că suntem bucuroşi de acest drept de liberă circulaţie deplină.
„Noi, economiştii, suntem foarte curioşi să vedem ce se va întâmpla cu miliardul aproximativ calculat în costuri sublimentare pe care le aveau transportatorii români. Suntem foarte curioşi să vedem ce va însemna asta pentru investiţiile străine, care erau oricum la un nivel mai bun decât fuseseră în trecut, însă în acest moment există toate premisele să vedem o creştere semnificativă a acestora.
Este foarte interesant să vedem în perioada următoare ce se va întâmpla cu zonele de graniţă, unde se pot vedea în sfârşit efecte similare cu ceea ce a existat în alte ţări membre ale Uniunii Europene în momentul creării acordului Schengen. Mă refer aici la posibilitatea unor oameni să locuiască într-o ţară şi să lucreze într-alta”, a declarat Chiristian Năsulea într-o intervenţie la Digi24.
Economistul consideră că aderarea deplină a României la Schengen,inclusiv terestru, de la 1 ianuarie 2025, este un lucru cu „impact pozitiv major” pentru ţara noastră, fiind meritul atât al politicienilor români, dar şi al tuturor cetăţenilor români care „au îmbunătăţit imaginea acestei ţări în faţa concetăţenilor europeni”.
Întrebat despre posibilitatea creşterii economice a României într-un ritm mai crescut, economistul a spus că creşterea PIB anticipată de unii specialişti este „mult mai mare de 2%” şi că pe termen lung decizia de aderare la spaţiul Schengen va duce la „o creştere economică foarte mare”.
Năsulea atrage însă atenţia asupra „elefantului din încăpere”, adică problema în ceea ce priveşte „opţiunea unor cetăţeni români pentru partide anti-europene, anti-piaţă liberă” şi care au votat „tocmai împotriva acestei tendinţe de a participa din ce în ce mai mult şi mai intens la economia europeană cu drepturi depline şi profitând la maximum de posibilităţile pe care ne le aduce”.
„Trebuie să fim atenţi să votăm cu înţelepciune când vor fi următoarele alegeri prezidenţiale în momentul în care se va stabili data, în aşa fel încât să le arătăm concetăţenilor noştri europeni care ne-au dat în sfârşit acest drept de liberă circulaţie deplină, să le arătăm că suntem bucuroşi de acest lucru şi că vom şti să ne folosim de el în aşa fel încât să meargă mult mai bine şi pentru noi, toţi cetăţenii români, însă să meargă mult mai bine şi pentru Uniunea Europeană, acum că am mai eliminat o barieră în calea dezvoltării economice”, a mai declarat economistul Christian Năsulea, potrivit observatornews.ro.