În tot haosul creat de trimiterea cu întârziere a facturilor la energie electrică, există și o veste bună pentru unii dintre clienți, cei care au reușit să consume anul trecut mai puțin decât în 2021. Pot primi înapoi o parte din banii plătiți anul trecut.
Anul trecut, clienții casnici au avut in factură unul dintre două plafoane de preț: 68 de bani/kWh dacă media consumului lunar a fost de până la 100 kWh în anul precedent, 80 de bani/kWh dacă a consumat între 100 și 300 kWh.
Ulterior, din septembrie, a mai intrat în vigoare o reglementare suplimentară. S-a pus plafon de preț de 80 de bani/kWh pentru consumul lunar mediu al anului precedent cuprins între 100 și 300 kWh pentru primii 255 kWh; maximum 1,3 lei/kWh pentru diferența de consum de până la 300 kWh. În plus, s-a pus plafon de 1,3 lei pentru cei care consumă mai mult de 300 kWh lunar.
În 2022, prețurile plafonate au fost aplicate la pragurile de consum mediu anual din 2021, scrie economica.net.
Foarte important însă: legea dată anul trecut spune că, în februarie acest an, clienții care au avut în 2022 un consum mediu real mai mic decât cel în 2021 și practic se încadrează în alt plafon de preț, mai mic, cu acest consum realizat “real”, vor fi reîncadrați în tranșa cu consum mai mic și cu preț plafonat mai mic. Acești clienți vor primi facturi de regularizare a consumului facturat anterior, evident cu minus.
Nu se știe câți astfel de clienți norocoși sunt, dar vor exista destule situații, mai ales pentru cei cu consumuri medii lunare din 2021 ușor peste tranșele din plafoane, de peste 100 sau 300 kWh și care în 2022 și-au redus puțin consumul și au “căzut” în tranșele de consum cu preț plafonat mai mic.
Caz concret, ca exemplu: cine a avut în 2021 un consum lunar mediu de 102 kWh și a reușit în 2022 să reducă acest consum la, să spunem 99 kWh, ca medie lunară a îneegului an, va primi o regularizare. Adică va primi înapoi diferența dintre 80 și 68 de bani/kWh (prețul plafonat pentru tranșa de consum de până la 100 kWh media lunară), aplicată, atenție, la tot consumul din aprilie până în decembrie.
Mecanismul de aplicare nu va fi însă ușor.
Furnizorul va storna practic toate facturile emise anul trecut și va emite altele, cu prețul mai mic – nu este clar daca vor fi și trimise toate clientului sau va fi o singură factură cu toate lunile. Va rezulta în final o diferență – o sumă cu minus, bani pe care clientul îi are de primit. Suma va fi scăzută din următoarea factură în afara situației în care clientul dorește expres să primească banii în cont și pentru asta trebuie să facă o cerere la furnizor.
Unii furnizori deja au început să aplice această regularizare și ceea ce vedeți în stanga paginii este o notificare trimisă de Enel unui astfel de client, să-i spunem “norocos”.
Legea este valabilă pentru toți furnizorii.
Amintim că, începând cu 1 ianuarie, prețul plafonat se aplică în funcție de consumul real al fiecărei luni, nu de media lunară a anului precedent, scrie psnews.ro.