Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat miercuri, la Digi24, despre beneficiarii care au folosit cardurile sociale ale Guvernului pentru băuturi alcoolice şi ţigări, că ”amenzile ajung undeva în jurul a 6.500 de lei”, însă, dacă vor vedea că acest fenomen se generalizează, pot fi introduse şi sancţiuni mai dure.
”Nu se poate generaliza folosirea aceasta a cardurilor doar pentru produse de tutun şi alcool, ne aşteptam să existe astfel de cazuri, motiv pentru care, în Ordonanţa care a fost aprobată, am şi introdus un capitol de sancţiuni, încât astfel de lucruri să le putem sancţiona”, a spus Boloş, precizând că aici depinde şi de disciplina beneficiarului de card social şi de cel care vinde astfel de produse.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a vorbit şi despre sancţiuni, arătând că amenzile pot fi date de către Poliţia Locală.
”Încă nu avem o astfel de situaţie, dar fapta este evident de natură contravenţională, se pot aplica amenzile care nu sunt deloc de neglijat pentru că merg până la 40 de puncte de amendă, undeva în jurul a 6.500 de lei, însă, dacă vom vedea că acest fenomen se generalizează, putem introduce şi sancţiuni mai dure. E regretabil că sunt astfel de situaţii”, a spus ministrul.
Marcel Boloş a mai afirmat că a fost recent la ţară şi era apreciat acest ajutor al Guvernului, în rândul cetăţenilor.
”Dacă vedem că lucrurile iau amploare, atunci probabil că vom modifica Ordonanţa şi pentru cei care sunt în această situaţie le vom retrage cardurile sociale”, a mai declarat Marcel Boloş.
Ministrul Fondurilor Europene a ţinut să precizeze că măsura a fost gândită pentru un număr de 2,5 milioane de beneficiari. ”Introducerea sistemului de sancţiuni tocmai acest rol l-a avut, să descurajeze dar şi să disciplineze folosirea voucherelor”, a precizat Boloş, potrivit psnews.ro.