Cea de-a VI-a ediţie a conferinţei IMER, organizată de Facultatea de Silvicultură din Suceava

Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit, în zilele de 23 și 24 noiembrie a.c., cea de-a VI-a ediție a conferinței științifice internaționale IMER – Integrated Management of Environmental Resources. Evenimentul s-a bucurat de participarea unui număr impresionant de cercetători și specialiști din țară și din străinătate, oferind un cadru propice pentru schimbul de idei și experiențe în domeniul gestionării durabile a resurselor naturale.

Prin această conferință, Facultatea de Silvicultură din Suceava și-a consolidat poziția ca centru de excelență în cercetarea științifică aplicată în domeniul managementului resurselor forestiere și de mediu. În prima zi a conferinței, tematicile abordate în cadrul celor 46 de prezentări, organizate pe trei secțiuni, și a celor 17 postere au acoperit o gamă diversificată de subiecte, precum: conservarea biodiversității, utilizarea durabilă și responsabilă a pădurilor, tehnici moderne de evaluare și modelare a ecosistemelor forestiere, gestionarea resurselor de apă și adaptarea la schimbările climatice.

În cea de-a doua zi, a fost organizată o vizită practică în Codrul Secular Slătioara, în suprafețele experimentale monitorizate de facultatea suceveană. În acest context, au fost consolidate colaborările între principalele instituții de învățământ superior forestier și de cercetare din țară, specialiștii Facultății de Silvicultură din Suceava fiind însoțiți de reprezentanții Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov și ai Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”. De asemenea, s-a discutat și despre importanța transferului tehnologic și a unei abordări orientate spre practică în ceea ce privește gestionarea resurselor forestiere, aspect apreciat de reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA și cei ai Gărzii Forestiere.

Conferința științifică IMER a devenit o tradiție pentru comunitatea academică și profesională interesată de domeniul silviculturii și al managementului resurselor de mediu, iar succesul acestei ediții ne motivează să continuăm eforturile în promovarea cercetării de înaltă calitate și a soluțiilor responsabile pentru problemele de mediu. Facultatea de Silvicultură mulțumește tuturor participanților și partenerilor implicați în desfășurarea acestui eveniment remarcabil, care au contribuit la promovarea cunoașterii și a practicilor în domeniul managementului integrat al resurselor de mediu. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA.